Suedia cere test negativ pentru COVID-19 la intrarea în țară, de sâmbătă. Care sunt persoanele exceptate de la această măsură

Publicat: 04 02. 2021, 20:00
Actualizat: 04 02. 2021, 20:35
Drapelul Suediei (Sursă Foto: Pixabay.com)

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează, prin intermediul unui comunicat, că autoritățile suedeze au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Regatului Suediei, în contextul pandemiei de COVID-19.

Astfel, toate persoanele care intră în Suedia, începând din acest weekend, trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19, iar cei care nu au testul trebuie să știe că nu vor putea intra în această țară.

Noile măsuri intră în vigoare sâmbătă la ora 00:00 și sunt valabile până la data de 31 martie 2021.

Astfel, potrivit informațiilor comunicate public de autoritățile suedeze, începând cu data de 6 februarie, ora 00:00, toți cetățenii străini care călătoresc în Suedia trebuie să prezinte, la frontieră, un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii.

Măsura se aplică pentru toate tipurile de deplasare, aeriană, rutieră, maritimă și feroviară, iar în situația neprezentării testului, intrarea în Regatul Suediei va fi refuzată..

Sunt exceptate de la măsura obligatorie a prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 următoarele categorii de persoane:

– persoanele având mai puțin de 18 ani (minorii);

– persoanele rezidente în Regatul Suediei;

– lucrătorii transfrontalieri, cu condiția testării regulate (cel puțin o dată pe săptămână);

– persoanele care sunt implicate într-un transport medical;

– transportatorii de mărfuri și alte categorii de personal din sectorul de transport;

– persoanele care se deplasează pentru rațiuni familiale urgente;

– persoanele care au nevoie de protecție internațională sau care au un alt motiv umanitar;

– persoanele care sunt supuse unei intervenții medicale sau altor tipuri de îngrijire medicală în Regatul Suediei care nu pot fi amânate;

– marinarii;

– personalul implicat în acțiuni de cooperare polițienească internațională, vamală sau în acțiuni de salvare.

De asemenea, autoritățile suedeze recomandă ferm tuturor persoanelor care sosesc în Suedia să se izoleze și să evite contactele sociale pentru o perioadă de șapte zile și să efectueze un nou test în a cincea zi.

Suedia înregistrează o creștere rapidă a cazurilor de infectare cu noua tulpină a coronavirusului

Suedia înregistrează o transmitere crescută a variantei britanice a coronavirusului, în ultima perioadă, 11% dintre testele pozitive recente indicând această mutaţie, considerată mai contagioasă, a comunicat marţi Agenţia de sănătate publică, informează Agerpres, care citează Reuters.

Dintr-un total de 2.220 de eşantioane pozitive secvenţiate pentru varianta britanică, în jur de 250 au fost depistate cu această tulpină.

Pe de altă parte, agenţia de sănătate publică a mai anunţat că vaccinul de la AstraZeneca nu va fi administrat persoanelor de peste 65 de ani în Suedia, citând absenţa dovezilor privind eficienţa la această categorie de vârstă.

Germania şi Austria au luat deja decizii similare. Şi Polonia a anunţat, tot marţi, că vaccinul produs de AstraZeneca va fi destinat doar persoanelor între 18 şi 60 de ani.

Cu o populație de puțin peste 10 milioane de locuitori, Suedia a înregistrat 547.166 de cazuri de infectare cu coronavirus și 11.005 decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei și până în prezent.

Suedia își închide granița cu Norvegia din cauza mutației britanice a SARS-CoV-2

Autoritățile suedeze au anunțat, în cursul zilei de duminică, închiderea temporară a frontierei țării cu Norvegia, ca urmare a depistării la Oslo a tulpinii britanice a SARS-CoV-2.

De altfel, zona din jurul capitalei norvegiene a intrat în carantină în urma depistării acestei mutații, informează Digi24.

Măsura va fi în vigoare până pe 14 februarie. Sunt exceptați de la interdicție lucrătorii transfrontalieri, transportatorii și cei care călătoresc din motive familiale.

De asemenea, autoritățile de la Stockholm au prelungit interdicția de intrare pe teritoriul Suediei pentru persoanele care sosesc din Marea Britanie și Danemarca.