SUPERSTIȚII de Crăciun. Ce nu ai voie să faci deloc în ziua de 25 decembrie

Publicat: 25 12. 2023, 10:57
Superstiții de Crăciun. Ce nu ai voie să faci deloc în ziua de 25 decembrie / Sursa FOTO: Facebook

Pentru creștinii din lumea întreagă, 25 decembrie este ziua în care se celebrează Crăciunul, Nașterea Domnului. De această sărbătoare, poate cea mai îndrăgită de pe tot globul, se leagă și numeroase superstiții.

De exemplu, în popor se zice să nu lași copiii să mai spună colinde căci altfel fac bube.

Superstiții de Crăciun. Ce este bine să faci la prima oră a dimineții

Dar mai sunt și alte obiceiuri și tradiții, păstrate mai mult sau mai puțin intacte, din moși strămoși.

Tot la fel, în anumite părți din țară încă mai există obiceiul ca în dimineața zilei de Crăciun lumea să se spele cu apă luată dintr-un izvor/ fântână, în care s-a pus un bănuț de argint. Se crede că, astfel, cei care s-au spălat cu această apă tot restul anului vor fi curaţi ca argintul, feriţi de boli şi plin de bani.

La fel, bătrânii mai cred că, în ziua de Crăciun, se deschide cerul, iar cei buni la suflet îl pot zări pe Dumnezeu stând la masă împreună cu sfinții și îngerii.

Copiii născuți în data de 25 decembrie sunt norocoși, căci au venit pe lume la aceeași dată cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Se mai spune și că, la miezul nopții, între Ajun și Crăciun, apa se preface în vin, iar animalele le vorbesc oamenilor.

Dar, găsim și „interdicții”. De exemplu, creștinii nu au voie să muncească pentru bani în ziua de Crăciun. Această zi trebuie să fie rezervată odihnei trupului, minții și sufletului, fiind despre reculegere spirituală și împăcare cu Divinitatea.

Superstiții de Crăciun în diferite zone din țară

Bucovinenii știu că nu este bine să te prindă Crăciunul cu lucruri personale date sub formă de împrumutat. Tocmai de aceea, în zilele de dinaintea sfintei sărbători, în Bucovina se merge și se recuperează (sau se restituie, după caz) toate lucrurile date (luate) cu împrumut.

Moldova păstrează și azi obiceiul de a nu da nimic din casă în ziua de Ajun. Nici măcar gunoiul nu se aruncă!

Și Banatul are superstițiile sale. Aici, nu se stinge deloc focul din casă în preajma Crăciunului. De ce? Pentru ca anul care bate la ușă să fie luminos precum focul și spornic.

Același lucru se spune și-n Maramureș, scrie adevarul.ro. Focul din casă nu trebuie să se stingă în noaptea de Crăciun, sub nicio formă! Ca să-l mențină aprins, maramureșenii aruncă în sobele lor o buturugă mare, numită și „buturuga de Crăciun”.

Altfel, să mai spunem și că, de Crăciun, peste 700.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor arată că 382.665 de bărbaţi şi 323.053 de femei îşi sărbătoresc ziua numelui pe 25 decembrie, de Nașterea Domnului Iisus Hristos.