ȚARA europeană de unde fug toți milionarii. Noile destinații ale bogătașilor sunt Muntenegru și Malta
Potrivit unui raport recent, 16.500 de milionari au părăsit Marea Britanie, în ultimii zece ani, devenind țara cu cea mai mare migrație de oameni bogați.
Termenul de milionar se referă la persoane cu o avere lichidă investibilă de 1 milion dolari sau mai mult, notează raportul Henley and Partners.
Analiza condusă arată că un număr 142.000 de milionari se vor reloca la nivel internațional în acest an și se preconizează că Regatul Unit va pierde 16.500 de milionari iar China dintre bogătași.
La polul opus se află Emiratele Arabe Unite, care înregistrează un flux de peste 9.800 de milionari care se relochează așteptați în acest an, cu peste 2.000 mai mulți decât SUA.
De asemenea, este de așteptat ca peste 7.500 de noi migranți bogați să revină în Statele Unite până la sfârșitul lui 2025.
„Anul 2025 marchează un moment crucial. Pentru prima dată într-un deceniu de monitorizare, o țară europeană este lider mondial în ceea ce privește ieșirile de capital milionare. Nu este vorba doar despre schimbări ale regimului fiscal.
Reflectă o percepție tot mai profundă în rândul celor bogați că mai multe oportunități, libertate și stabilitate se află în altă parte. Implicațiile pe termen lung pentru competitivitatea economică și atractivitatea investițională a Europei și a Regatului Unit sunt semnificative.” Dr. Juerg Steffen , CEO la Henley & Partners
Printre țările din UE de unde o bună parte dintre milionari vor pleca se află: Franța, Spania Germania, Irlanda, Norvegia, Suedia.
„Dacă analizăm piețele de avere cu cea mai rapidă creștere din lume în ultimul deceniu, este de remarcat faptul că majoritatea acestor țări sunt fie destinații populare pentru milionarii care migrează – cum ar fi Muntenegru, Emiratele Arabe Unite, Malta, SUA și Costa Rica – fie centre tehnologice emergente, cum ar fi China, India și Taiwan. Acest lucru demonstrează importanța migrației milionarilor în stimularea formării de noi averi într-o țară.” afirmă Andrew Amoils , director de cercetare la New World Wealth.
Foto: Envato