Un militar român din Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est a fost confirmat pozitiv cu coronavirus

Publicat: 25 03. 2020, 12:33
Actualizat: 25 03. 2020, 12:34

Un militar român din Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est a fost confirmat marţi pozitiv cu noul coronavirus şi în prezent este internat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş”.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Comandamentului, militarul este în stare bună, iar până la acest moment a fost deja efectuată ancheta epidemiologică şi toate recomandările rezultate în urma acesteia au fost implementate imediat.

“De asemenea, personalul Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est respectă strict constrângerile şi limitările stabilite de autorităţile române pentru limitarea răspândirii bolii. În plus, pentru a asigura cât mai mult protecţia personalului şi a familiilor acestora, la nivelul Comandamentului vor continua să fie luate toate măsurile de precauţie, păstrând-se în acelaşi timp un nivel de reacţie şi vigilenţă corespunzător”, arată reprezentanţii Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est.

Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) este o structură NATO, activată de către Consiliul Nord Atlantic (NAC) și care se află sub comanda operațională (OPCOM) a Comandantului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR).

Sursă FOTO Mediafax