Uniunea Europeană a aprobat mașina zburătoare

Publicat: 05 11. 2020, 11:23
Prima mașină zburătoare din lume. Foto: YouTube

Posibilitatea de a putea scăpa de blocajul traficului în mașinile zburătoare a fascinat oamenii de când ideea a fost popularizată în desenele animate de televiziune din anii 1960, The Jetsons . Acum ideea s-a apropiat de realitate, o mașină zburătoare este acum legală pentru a fi condusă pe străzile din Europa. O companie din Olanda speră ca vehiculul să fie printre primele mașini zburătoare din lume (dacă nu chiar primul), care a obținut aprobarea de la Uniunea Europeană 

Compania olandeză de mașini zburătoare, Pal-V, spune că „Liberty”, vehicul rutier și, totodată, aerian, a fost aprobat pentru utilizare pe drumurile din Uniunea Europeană.

Șoferii ar putea vedea în curând modelul ”Liberty” al producătorului pe drumurile de la Amsterdam la Anvers și nu numai, în timp ce compania continuă să-și perfecționeze viziunea pentru mașina zburătoare.

Motorul său de 100 CP are o autonomie de aproximativ 1315 kilometri

Cu designuri interioare și exterioare italiene, materiale pe bază de fibră de carbon și un motor dual, aripile ”Liberty se pliază în timp ce traversează străzile și autostrăzile orașului și apoi se extind atunci când șoferul / pilotul este pregătit să ”decoleze”. După aterizare, elicele se îndepărtează, iar coada se retrage pentru a-l face un vehicul. Procesul durează aproximativ 10 minute. Este o mașină cu trei roți și cu două locuri. Motorul său de 100 CP are o autonomie de aproximativ 1315 kilometri. Are o altitudine maximă de 3.500 de metri.

Șoferii vor avea nevoie de o licență de pilot pentru a conduce un astfel de vehicul. Compania PAL-V oferă  un curs cu șase module, ”Flydrive Academy”,  pentru a ajuta cumpărătorii să obțină o licență de pilot privat.

Vânzarea avionului cu două locuri începe de la 468.000 de dolari, fiind disponibilă pentru a fi achizitionată începând cu anul 2022. Grupul de cumpărători se poate înscrie pentru a fi printre primii 90 de proprietari ai mașinii zburătoare olandeze care primesc ediția ”Pioneer a Liberty”. Compania olandeză promite să livreze aceste vehicule oriunde în lume.

Compania a început testele de zbor și de conducere în 2012. Pal-V a declarat că legendarul vocalist Bruce Dickinson, care este pilot de avion, este unul dintre primii clienți ai companiei.

Compania nu va dezvălui câte comenzi au primit, dar spune că are suficiente pentru a menține ocupată mica sa fabrică din Olanda timp de aproximativ doi ani și jumătate.

Compania speră să obțină certificarea de la Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (EASA) până în 2022.