Vasile Dâncu la Gândul Live: „Victor Ponta este un dezavantaj pentru PSD în actuala stare a partidului”

Publicat: 05 03. 2015, 22:20

This browser does not support the video element.

„În momentul acesta, Victor Ponta se ocupă de guvernare, am mulți prieteni care spun: Uite ce bine guvernează Victor Ponta după ce a pierdut alegerile! Guvernează mult mai bine, cu mai puțină aroganță, cu mai multă eficiență, cu mai puțină comunicare redundantă”, afirmă Vasile Dâncu. „Ceea ce cred eu și i-o spun, așa, amical, e că asta ar trebui să facă. Cred că ar trebui retrezit partidul în acest moment, pentru că atunci când faci politică și rămâi la acest segment și crezi că oamenii îți vor mulțumi pentru că le-ai mărit o pensie, pentru că le-ai tăiat o taxă, greșești foarte tare. Atunci când faci guvernare, trebuie să faci în același timp și politică. Sau să faci o echipă care să lucreze la partid atunci când tu guvernezi”, a continuat Dâncu.

Recomandarea lui pentru Victor Ponta ar fi ca aceasta să facă o restructurare a partidului. „Să fie un congres în care să se hotărască ori este Victor Ponta președinte al partidului și în același timp premier. Asta a fost regula la noi. Este greu să se suporte două personalități la vârful aceluiași partid, la noi este ca și un vârf de ac, vârful piramidei, nu poate să stea decât unul. Sau să se gândească la un succesor și el ar putea să meargă la guvernare, să ducă guvernarea mai departe, mai puțin stresat”, spune sociologul, care crede că PSD ar trebui să se trezească din letargia în care a căzut după cePonta a pierdut alegerile.