VESTEA AȘTEPTATĂ. Când vom putea ieși, de fapt, la muncă, fără restricții. Are legătură cu obiceiurile Paștelui ortodox

Publicat: 17 04. 2020, 08:04

Cu condiția de a sta „potoliți”, știind fiind faptul că vizitele în familie cu ocazia Paștelui sau mersul la biserică sunt obișnuite la români, potrivit aprecierilor directorului Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, în contextul pandemiei de COVID-19, românii vor putea ieşi la muncă fără restricţii spre jumătatea lunii iulie a anului în curs.

„Dacă stăm potoliţi în aceste patru – cinci zile, estimez că undeva la jumătatea lunii iulie. (…) Dacă nu stăm potoliţi, atunci se va întinde problema asta şi până la anul nu mai ieşim”, a afirmat prof. univ. Streinu-Cercel, într-o emisiune la B1 TV, joi, 16 aprilie 2020.

În viziunea sa, un al doilea val de infecții cu noul coronavirus este așteptat să apară după luna octombrie 2020. În acest context, potrivit precizărilor sursei citate, evoluţia pandemiei are o formă grafică similară cu cea a unui dromader.

„Evoluţia în dromader înseamnă că acum noi vedem capul cămilei. Urmează o perioadă de acalmie, care va fi luna iulie – august, după care din septembrie – octombrie încolo va apărea cocoaşa cămilei”.

„Dacă vă uitaţi şi pe ceea ce spun şi alte ţări – China, de exemplu, care a început să se confrunte cu un al doilea val, de data asta de import de cazuri, lucrurile se complică şi mai mult pentru că va fi un loc de unde vom reînsămânţa, la nivel planetar, circulaţia virusului”, a punctat prof. univ. Streinu-Cercel în cadrul emisiunii televizate, declarații preluate și de Agerpres.

Șeful de la Matei Balș a criticat totodată decizia autorităţilor de a permite accesul cetăţenilor în pieţe, în preajma sărbătorilor pascale, apreciind că s-a făcut o greşeală.

„Din păcate, a fost o eroare şi sperăm să nu plătim această eroare foarte scump”, a arătat acesta, reiterând importanţa distanţării sociale în prevenirea răspândirii virusului.

La nivelul zilei de joi, 16 aprilie 2020, în România erau înregistrate 392 de decese cauzate de îmbolnăvirea cu COVID-19.

De asemenea, numărul cazurilor de personal medical infectat cu noul coronavirus a ajuns la 981, conform raportărilor primite de către Institutul Național de Sănătate Publică din teritoriu.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.078 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare.

De asemenea, 104 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până joi, 16 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 7.707 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.357 au fost declarate vindecate și externate.