VIDEO | Aaron, un husky care „vorbește” cu oamenii! „Are accent italian, incredibil!”

Publicat: 13 12. 2023, 08:50
Aaron, un husky care „vorbește” cu oamenii / Sursa FOTO: screenshot video

Un videoclip în care un câine husky „vorbește” cu stăpâna face valuri pe rețelele de socializare. Aaron are accent italian, au remarcat aproape toți cei care au văzut filmulețele postate pe Instagram.

Videoclipul cu Aaron s-a viralizat rapid în mediul online.

Aaron, câinele husky care vorbește

Hilar, dar în același timp adorabil, acest film îl are în prim-plan pe Aaron, un câine din rasa husky. El și stăpâna sa apar pe înregistrarea distribuită de WeRateDogs pe Instagram.

El este Aaron. Nu prea știm ce spune aici, dar cu siguranță are accent italian”, au scris cei care au împărtășit videoclipul cu restul iubitorilor de animale.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by WeRateDogs (@weratedogs)

Pe filmare este o femeie auzită vorbind în italiană. După ce spune câteva cuvinte, câinele husky repetă ce a zis ea. Lătratul său dă senzația că Aaron vorbește cu stăpâna lui și chiar are accent italian.

Videoclipul a fost distribuit în urmă cu câteva zile și s-a răspândit rapid în mediul obnline. A adunat în jur de 7 milioane de vizualizări și aproape 60.000 de like-uri.

@aaronthehusky_ Risposta a @SIMONA Stiamo lavorando sui suoni😂 A voi i commenti e altre idee #tiktoklover #siberianhusky #huskysiberianotiktok #meandyou #viralvideo #funnydog #perteee #tiktok ♬ suono originale – Antonia

De la multe laude aduse cățelului și până la aprecieri pentru stăpâna lui, cei care au au văzut filmarea au comentat subiectul câinelui vorbitor. Au existat și utilizatori care s-au interesat dacă Aaron și-a exprimat acordul verbal să fie înregistrat cu telefonul.

Mă grăbesc să le scriu celor de la Google, să aflu dacă un câine are accent”, a postat un utilizator pe Instagram.

Sincer, impresionant cum câinele imită atât de îndeaproape fiecare sunet!”, a adăugat un altul.

Câinele ăsta are literalmente un accent italian!”, s-a exprimat cineva, completat de o altă persoană: „Da, vorbește fluent în italiană și «câineză»”.

Deși lătratul mai special al acestui husky este cu adevărat amuzant, nu e un eveniment neobișnuit. Potrivit unui studiu informal publicat în anul 2000, câinii sunt capabili să adopte același accent ca al stăpânului.