VIDEO | Care sunt greșelile pe care le facem în îngrijirea tenulului acneic. Doctor: „Trebuie să evităm să stoarcem coșurile. Acest lucru poate duce la niște cicatrici care vor rămâne toată viața”

Publicat: 07 11. 2022, 14:27

This browser does not support the video element.

Doctorul Iulia Panțuru a vorbit, la Neatza cu Răzvan și Dani, despre greșelile pe care le facem atunci când avem un ten acneic.

„Acneea poate apărea la orice vârstă. Într-adevăr, este mai frecventă la adolescenți, dar nici viața de adult nu trece nemarcată de această boală”, a declarat Iulia Panțuru.

Acneea este o boală inflamatorie a glandei sebacee, in care porii se înfundă. Excesul de sebum creează un mediu propice pentru multiplicarea unei bacterii, care ne dă inflamație, durere, coșuri etc.

Medicul recomandă ca, în cazul în care ne confruntăm cu acneea, să mergem la dermatolog. Cea mai mare greșeală a oamenilor este că amână să meargă la medic.

„Pe lângă cicatricile și durerile pe care le poate lăsa acneea pe termen lung, rămân și aceste cicatrici emoționale, căci încredere în propria persoană are de suferit. Astfel, este necesară prezentarea într-un cabinet și stabilirea unui tratament corect”, a mai precizat doctorul.

Ce evităm când avem un ten acneic

Una dintre cele mai mari greșeli este stoarcerea coșurilor. Trebuie să evităm să agresăm leziunile, pentru că acolo este o inflamație destul de puternică și putem agrava situația, ceea ce poate duce la niște cicatrici care vor rămâne toată viața.

Specialistul spune că dacă chiar ne dormim să stoarcem coșurile, mergem la un medic dermatolog, iar acesta ne poate învăța cum putem să procedăm ca să nu fim în pericol.

„Aș vrea să atrag atenți asupra supracurățării tenului. Acest exces duce la perturbarea barierei hidrolipidice a pielii. Pe de altă parte, nici nu trebuie să uităm să ne spălăm pe față, căci sunt persoane care fac asta. Sunt produse speciale pentru tenul acneic, care să și degreseze, să și desfunde acești pori. Dacă sunt folosiți așa cum trebuie, ne pot menține pielea foarte curată.”

Medicamentele pentru acnee

„Dacă avem o formă severă de acnee (noduli dureroși, chisturi sau acnee extinsă) sau dacă se asociază cu dereglări hormonale, tratamentul sistemic este obligatoriu. Este greșit să credem că putem rezolva acneea severă doar cu produse locale. Dacă găsim un medic care să ne urmărească îndeaproape și să fie alături de noi, să modeleze dozele de medicamente, suntem perfect în siguranță.”

Make-up în cazul persoanelor cu acnee

Machiajul nu este contraindicat în acnee. Problema este când doar se acoperă aceste leziuni și nu se tratează. Este binevenită ascunderea coșurilor cu fond de ten.

Iulia Panțuru a mai adăugat că nu este bine să punem mâna pe față și să curățăm telefonul mobil, care vine în contact cu fața noastră. În plus, un alt aspect important este să nu folosim pe față un prosop pe care îl folosim și pentru mâini. „Eu recomand pacienților să folosească șervețele faciale, care sunt de unică folosință. Prosopul din baie, care stă în umiditate și întuneric, are multe bacterii și nu am vrea să le punem pe față.”

Depresia și anxietatea persoanele cu acnee este de 40% mai mare față de populația generală.