VIDEO | Celebrul „Pistruiatul”, dezvăluire în podcastul ALTCEVA. De 24 de ani nu mai știe nimic de fiul stabilit în Canada: „E de domeniul trecutului”

Publicat: 23 05. 2023, 19:36
Actualizat: 23 05. 2023, 22:03

This browser does not support the video element.

„Pistruiatul” Costel Băloiu, unul dintre actorii rămași în memoria publicului român, a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului „ALTCEVA”.

Printre altele, Costel Băloiu a făcut și o destăinuire teribilă, un amănunt care îi macină viața de mai bine de două decenii.

„Pistruiatul” nu mai ține legătura cu fiul său

Este vorba despre relația cu fiul său.

„Pistruiatul” a pierdut orice legătură cu băiatul, stabilit în Canada de ani buni, acolo unde a plecat alături de mama sa, fosta soție a actorului Costel Băloiu.

Sunt aproape 24 de ani de când „Pistruiatul” nu a mai vorbit cu fiul său, iar azi, cu durere în glas, actorul recunoaște că s-a împăcat cu această realitate.

La vârsta de 18 ani, Costel Băloiu s-a căsătorit cu o fată de 16 ani, la scurt timp după devenind părinții unui băiat. Mariajul lor s-a destrămat la scurt timp, cei doi divorțând când „Pistruiatul” s-a eliberat din armată. Încă de la începutul anilor ’90, fiul actorului și mama lui au emigrat în Canada.

Am terminat armata, ne-am despărțit și asta a fost. Fără supărări, fără nimic, nu se mai putea.

A rezultat băiatul pe care-l am, e în Canada, plecat de ani de zile. A fost o tentativă… l-a adus Andreea Marin la «Surprize, surprize», dar eu am fost tare dezamăgit. Să nu înțelegeți că, vai, ce patriot sunt și urlă drapelul în mine, ca să folosesc un cuvânt mai nepopular! Când l-am auzit că vorbește prost, când l-am auzit că «tata, ce e aia, cum se spune la asta?W… Măi, băiatule, tu, indiferent unde trăiești, ești român.

Asta m-a necăjit foarte tare. I-am zis «pentru mine și pentru cei de acolo, ești un străin. Indiferent ce vei face cu viața ta. Tu nu ești cetățean canadian. Tu ești român. Că ai niște acte, dar tu, în sufletul tău și în felul tău de a fi, tu tot român vei fi. Indiferent unde te vei duce».

Și aici, nu știu, nu i-a convenit, a plecat, nici nu mi-a zis, nici nu știu ce face»”, a povestit Costel Băloiu.

Cel care l-a interpretat pe „Pistruiatul” în îndrăgitul film regizat de Sergiu Nicolaescu a dezvăluit și că nu mai păstrează legătura cu fiul său din 1999.

„Am încercat pe Facebook, și-a șters contul, nu știu absolut nimic. Nu disper, dacă așa vrea… Știți cum se spune – pentru copilul tău faci tot ce poți tu, dar dacă el nu vrea, nu vrea să meargă pe poteca aia, n-ai ce să faci! Și eu am renunțat de mult să mă mai gândesc ce face, unde e” – Costel Băloiu, „Pistruiatul”

Urmărește podcastul integral

Urmărește podcastul integral cu actorul Costel Băloiu doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.