Nepotul regelui Mihai I al României, despre retragerea titlului de principe. Nicholas-Michael Medforth-Mills: „Nu am încredere că bunicul meu a semnat acest document”

Publicat: 22 07. 2022, 16:49

This browser does not support the video element.

Nicholas-Michael Medforth-Mills, fost principe al Casei Regale a României, a vorbit, în cadrul podcastului ALTCEVA cu Adrian Artene, despre retragerea titlului și excluderea din linia de succesiune la Tronul României. Podcastul va fi difuzat integral sâmbătă, 23 iulie, începând cu ora 19:00.

Nicholas-Michael Medforth-Mills, nepotul fostului rege Mihai I al României, a vorbit despre momentul august 2015, când i s-a retras titlul și implicit a fost exclus din linia de succesiune la Tronul României. Documentul poartă semnătura Șefului Casei Regale de la acel moment, tatăl mamei sale, Principesa Elena.

„Am recunoscut că am făcut anumite lucruri”

„Oricine suntem, în orice funcție în viață pe care o să o avem o să facem greșeli. Dar ce faci după, ai recunoscut sau nu, depinde foarte mult de tine și ce om ești. Eu am recunoscut anumite poate greșeli, poate nu sunt greșeli, dar asta este pentru fiecare să spună. Am recunoscut că am făcut anumite lucruri, dar nu am încredere că bunicul meu a semnat acest document”, a afirmat nepotul regelui Mihai I al României, când a fost întrebat dacă își reproșează ceva, în contextul retragerii titlului.

„Este important ce facem înainte. Am zis, uite, am luat responsabilitate pentru orișice am făcut, cu oricine am greșit sau nu, eu dorm OK noaptea. În 2017 cred că a fost o mare schimbare, lucrurile se schimbă foarte mult în spațiul public și în privat, nu numai pentru mine, ci și pentru familie”,

Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills s-a născut pe 1 aprilie 1985 în Meyrin, Elveția, și şi-a împărţit primele 18 luni de viaţă între Anglia şi Sudan. El a vizitat România în 1992, cu ocazia primei vizite a bunicului său după exilul din 1948.

Mama sa, Principesa Elena, este a doua în Linia de Succesiune la Tronul României, după sora ei, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei.

Care este ordinea de succesiune în cadrul Familiei Regale a României

La împlinirea vârstei de 25 de ani (1 aprilie 2010), Nicolae a primit titlul de Principe al României, cu rangul și apelativul de Alteță Regală, însă printr-un document semnat de rege la 1 august 2015 și intrat în vigoare imediat, i-au fost retrase titlul și calificativul și a fost exclus din linia de succesiune la tronul României.

„În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de „Principe al României” și calificativul de „Alteță Regală”. De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeași zi. În calitate de Șef al Casei și Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei și vieții fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală și societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți. Păstrând aceeași afecțiune nepotului său, Regele Mihai nădăjduiește că Nicolae va găsi, în anii viitori, un fel potrivit de a-și servi idealurile și de a folosi calitățile cu care Dumnezeu l-a înzestrat. Alteța Sa Regală Principesa Elena, mama lui Nicolae, a primit înștiințarea acestei decizii, printr-o scrisoare personală trimisă de Majestatea Sa Regele”, se arata în comunicatul de presă al Casei Regale de la acea vreme.

Ordinea de succesiune la Tron și la Șefia Casei Regale a României este bazată pe principiul primogeniturii cu preferința masculină, Normele Organice abrogând astfel principiul salic al primogeniturii masculine absolute, cu excluderea femeilor și a descendenților lor. Practic, în prezent, aceasta este următoarea:

  1. ASR Principesa Elena a României;
  2. Elisabeta Karina de Roumanie;
  3. ASR Principesa Sofia a României;
  4. Elisabeta Maria Biarneix;
  5. ASR Principesa Maria a României.

Nicholas-Michael Medforth-Mills este pe locul 9 în ordinea de precădere în cadrul Familiei Regale a României, care este este diferită de linia de succesiune la tron. Spre deosebire de linia de succesiune la tron, ordinea de precădere include toți membrii familiei Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei, inclusiv pe cei care nu au vocație la tron. Șeful Familiei este cel care stabilește ordinea de precădere.

Conform protocolului de pe site-ul oficial al Casei Majestății Sale, ordinea de precădere în cadrul Familiei Regale a României este de fapt ordinea intrării și ieșirii dintr-o sală a membrilor Familiei Regale a României, ordinea așezării în împrejurări publice, ordinea așezării la masă, ca și ordinea liniei de primire a invitaților (atunci când Familia Regală este gazdă).

Astfel, se face o distincție și între membrii Familiei Regale și membrii familiei Custodelui Coroanei. Membrii Familiei Regale a României sunt acei membri ai familiei care s-au născut cu (sau au primit din partea Suveranului, în calitate de Șef al familiei) un titlu regal. Titlul regal poate fi dobândit prin căsătorie, naștere (Majestatea Sa Margareta și Principesele României) sau poate fi creat (Principele Radu). Familia Custodelui Coroanei cuprinde toți membrii Familiei Sale indiferent dacă aceștia au un titlu regal sau nu. Ordinea de precădere în cadrul Familiei Regale a României este următoarea:

  • MS Margareta, Custodele Coroanei
  • ASR Principele Radu
  • ASR Principesa Elena
  • ES Alexander Nixon
  • ASR Principesa Irina
  • John Wesley Walker
  • ASR Principesa Sofia
  • ASR Principesa Maria
  • Nicholas-Michael Medforth-Mills
  • Doamna Medforth-Mills
  • Elisabeta-Karina de Roumanie
  • Michael de Roumanie Kreuger
  • Angelica de Roumanie Kreuger
  • Elisabeta Maria Biarneix

Fostul principe Nicolae a vorbit în cadrul podcastului și despre întâlnirea sa cu Regina Elisabeta, în Marea Britanie. A fost o petrecere dată în cinstea bunicului său, Regele Mihai, care împlinea vârsta de 80 de ani.

Nepotul fostului rege Mihai I al României a vorbit în cadrul podcastului și despre divorțul părinților săi, despre căsătoria cu Alina Maria Binder și amintirile de la Versoix cu bunicul său, regele Mihai I al României și cu bunica sa, Principesa Ana.

Urmărește interviul integral cu Principele Nicolae, sâmbătă, 23 iulie, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.