Octavian Ursulescu: Nu i-aș putea ierta pe cei care m-au turnat | VIDEO

Publicat: 08 07. 2022, 17:07

This browser does not support the video element.

Prezentatorul de televiziune Octavian Ursulescu este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 9 iulie, începând cu ora 19.00.

Întrebat dacă i-a iertat pe cei care i-au făcut rău, acesta spune că nu îi vine să fie prea iertător sau să întoarcă și celălalt obraz.

„Nu. Sigur, nu prea e creștinește, mi-a zis multă lume. Nu o să le fac nimic, nu le dau în cap, dar când stau să mă gândesc câtă răutate poate zace în niște oameni și când răutatea asta poate să aibă urmări tragice, parcă nu îți vine să fii chiar atât de iertător, să întorci și celălalt obraz. Dar, în sfârșit, știți cum e, unii nici nu mai sunt în viață, unii… Îi pedepsește Dumnezeu pe toți, așa că eu nu îi pedepsesc, nici nu am puterea asta”, spune acesta.

Octavian Ursulescu este cel mai celebru prezentator de televiziune dinainte de 1989. A prezentat 13 ediții ale Festivalului de la Mamaia și numeroase concursuri și evenimente. Primul festival l-a prezentat în 1983, la Mamaia.

Ursulescu s-a născut în 1947 în județul Mureș, a absolvit Liceul „Dimitrie Cantemir” din București. A absolvit Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic București în 1970. Și-a început cariera de jurnalist la ziarul Scînteia tineretului. Din 1990 este redactor la revista Actualitatea Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor. A colaborat cu Billboard și a realizat interviuri cu numeroase vedete internaționale, printre care Julio Iglesias, Samantha Fox și Kylie Minogue. A legat prietenii cu numeroși artiști precum Angela Similea, Mirabela Dauer, Stela Popescu, Florin Piersic, Ion Dichiseanu și alții.

Urmărește interviul integral cu Octavian Ursulescu, sâmbătă, 9 iulie, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.