Principele Nicolae avea 16 ani când a întâlnit-o prima dată pe Regina Elisabeta: „A fost minunat, dar am avut foarte multe emoții/M-a întrebat ce fac și cum e la școală, adică exact ca o bunică”

Publicat: 21 07. 2022, 20:37
Actualizat: 21 07. 2022, 21:55

This browser does not support the video element.

Principele Nicolae este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 23 iulie, începând cu ora 19.00. Printre altele, el a vorbit și despre întâlnirea sa cu Regina Elisabeta, în Marea Britanie. A fost o petrecere dată în cinstea bunicului său, Regele Mihai, care împlinea vârsta de 80 de ani.

„Printul Charles a fost gazdă și a fost minunat! Foarte frumos, foarte intim, elegant, dar am avut foarte multe emoții. (…) A fost prima dată când am avut această experiență cu oameni pe care nu i-am cunoscut înainte (…), dar a fost foarte frumos si m-am bucurat că întotdeauna Principele Charles și Regina Elisabeta au avut deschidere și căldură pentru bunicul meu, indiferent de rudenie, au înțeles foarte bine ce om a fost bunicul meu și ce a făcut pentru Europa. Cred că este așa pentru oricine care merge la o întâlnire cu cineva foarte faimos. Nu știi cum să te comporti, ai frică să nu greșești, ai emoții ”, a povestit Principele Nicolae.

El a recunoscut că vârsta lui fragedă, dar și faptul că în fața sa se afla însăși Regina Elisabeta a Marii Britanii, au contribuit foarte mult la emoțiile datorate momentului, deși a fost instruit înainte de bunicii săi.

„Indiferent! Este Regina Elisabeta și un adolescent de 16-17 ani… pentru prima dată merge la Castelul Windsor, un simbol foarte puternic în Anglia. Acum nu aș avea emoții așa de mari ca atunci, dar după ce ne-am așezat la masă a fost mult mai relaxant. Atunci am fost fără bunicul meu, a fost un prânz privat cu Regina, (am mers-n.r.) cu sora mea, tatăl meu vitreg, mama mea, și am stat la capul mesei, vizavi de Regin. A fost o masă mai mică, dar experiența a fost foarte frumoasă. M-a întrebat ce fac, cum e la școală, adică exact ca o bunică”, a mai spus Principele Nicolae, la podcastul ALTCEVA, realizat de Adrian Artene.

Nepotul fostului rege Mihai I al României a vorbit în cadrul podcastului și despre retragerea titlului și excluderea din linia de succesiune la tronul României, despre divorțul părinților săi, despre căsătoria cu Alina Maria Binder și amintirile de la Versoix cu bunicul său, regele Mihai I al României și cu bunica sa, Principesa Ana.

Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills s-a născut pe 1 aprilie 1985 în Meyrin, Elveția, și a vizitat România în 1992, cu ocazia primei vizite a bunicului său după exilul din 1948.

La împlinirea vârstei de 25 de ani (1 aprilie 2010), Nicolae a primit titlul de Principe al României, cu rangul și apelativul de Alteță Regală, însă printr-un document semnat de rege la 1 august 2015 și intrat în vigoare imediat, i-au fost retrase titlul și calificativul și a fost exclus din linia de succesiune la tronul României.

Urmărește interviul integral cu Principele Nicolae, sâmbătă, 23 iulie, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.