Violonistul Alexandru Tomescu: În clipa în care am auzit sunând un telefon în sală, aproape că mi-au dat lacrimile. Îmi venea să îl îmbrățișez pe spectator și să-i spun „Bine ai venit la concert”

Publicat: 11 09. 2022, 13:02
Actualizat: 11 09. 2022, 13:04

This browser does not support the video element.

Violonistul Alexandru Tomescu a vorbit, la podcastul ALTCEVA, despre momentul în care a apreciat faptul că din sala de concert s-a auzit telefonul unui spectator. Se întâmpla în primul concert organizat în pandemie, în 2020.

„În ziua de azi, cred că nu au telefon doar persoanele care în mod explicit și în mod ferm nu își doresc să aibă un astfel de instrument. În ziua de azi, toată lumea are telefon. În perioada pandemiei, am experimentat acele concerte perfecte, cu liniște perfecta pentru că sala era cu desăvârșire goală, nimeni nu era acolo. Nu era bine. Aveam o senzație de alinare.

Să cânți în fața unei săli cu desăvârșire goale, costumat de concert, ne și aplecam în fața sălii goale pentru că erau transmise live pe Facebook. Ne dădea senzația că am înnebunit cu toții, că se întâmplă niște lucruri ieșite din comun, care sunt într-o derivă către nu se știe ce”, a povestit artistul, în cadrul podcastului lui Adrian Artene.

Îmi venea să îl îmbrățișez pe spectator să-i spun: „Bine ai venit la concert”

Apoi, violonistul a rememorat primul concert post-pandemie și a spus că atunci când a auzit sunând un telefon în sala de concert „aproape i-au dat lacrimile”.

„La Turneul Stradivarius din 2020, pe care am reușit cu mari riscuri să-l organizăm (…), era o sală pe trei sferturi goală. În clipa în care am auzit sunând, în mod accidental, un telefon în sală, aproape că mi-au dat lacrimile, îmi venea să îl îmbrățișez pe spectator să-i spun: „Bine ai venit la concert. Ne-ai lipsit atât de mult”, și-a amintit violonistul Alexandru Tomescu.

Alexandru Tomescu, invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Violonistul Alexandru Tomescu a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA, care a fost difuzat sâmbătă, 10 septembrie.

Alexandru Tomescu a debutat la vârsta de 9 ani ca solist al Orchestrei Simfonice din Constanța. De la debutul său din 1985 a susținut peste 200 de concerte și recitaluri în peste 30 de țări. A câștigat numeroase premii naționale și internaționale la festivalurile de muzică clasică.

Pentru măiestria lui, în septembrie 2007, i-a fost acordat de către statul român privilegiul de a cânta la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702 pentru o perioadă de cinci ani. Vioara Stradivarius Elder, folosită timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu, este considerată a fi unul din cele mai bine conservate instrumente Stradivarius.

Alexandru Tomescu este nepotul poetului Lucian Avramescu.

Urmărește interviul integral cu Alexandru Tomescu doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Vă invităm să citiți și: