⁠Ion Cristoiu: „Simion va urma. Va fi și el victima. La proteste nu se merge cu Iisus”

Publicat: 22 10. 2026, 22:00

Ion Cristoiu îl avertizează pe George Simion că ar putea deveni următoarea victimă în contextul dosarelor care îl vizează pe Călin Georgescu. El critică lipsa unei reacții concrete din partea AUR. Acesta susține că forțele suveraniste trebuie să renunțe la declarații și să treacă la acțiune. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

 Loading ...

„M-am săturat de cuvinte”

Invitat la „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu susține că AUR ar trebui să îl sprijine mai mult pe Călin Georgescu în dosarul său. Scriitorul atrage atenția că forțele suveraniste trebuie să renunțe la declarații și să adopte măsuri concrete pentru a răspunde abuzurilor. El afirmă că simpla așteptare a unei schimbări nu va rezolva situația

„Trebuie să avem o altă discuție serioasă, pentru că m-am săturat cu iluzia că lasă că o să vină o vreme când. Nu o să vină niciodată. La proteste nu se merge Iisus. Câte vreme AUR, câte vreme forțele, să zicem, suveraniste, nu fac absolut nimic. M-am săturat de cuvinte. A cerut George Simion grevă? O să îl aresteze, și?  La astfel de abuzuri incredibile trebuie să răspunzi cu forme practice.”, a declarat scriitorul.

George Simion a reacționat după deschiderea celui de-al cincilea dosar penal pe numele lui Călin Georgescu. Liderul AUR le-a cerut susținătorilor să nu își piardă încrederea. Simion a anunțat că va deschide procese împotriva celor pe care îi consideră responsabili pentru afectarea imaginii sale și a partidului.

„Nu PSD-ul trebuie să reacționeze, ci AUR”

Cristoiu susține că în acest moment singura victimă este Călin Georgescu. Jurnalistul avertizează că lipsa de implicare a partidului poate deveni o capcană și susține că strategia victimizării nu este eficientă în România.

„La ora actuală singura victimă este Călin Georgescu. O altă ciudățenie, pe vreme binomului erau luați toți. Acum lui Bolojan nu i se întâmplă nimic și i se întâmplă lui Georgescu. Mă interesează această iresponsabilă atitudine de mielul lui Dumnezeu, de victimă, dusă la tăiere. Nu PSD-ul trebuie să reacționeze, ci AUR. Dacă nu se mișcă și el este o enormă capcană. Am observat politica victimizării, în România nu merge. Trebuie luat exemplu chiar de la USR, ei știu să se bată.”, a adăugat jurnalistul.

Aproximativ 150 de persoane s-au adunat, joi seară, în fața Arestului Central pentru a-l susține pe Călin Georgescu, după deschiderea celui de-al cincilea dosar penal pe numele său. Procurorii au interpretat gestul prin care acesta și-a salutat susținătorii drept un salut legionar. Potrivit unor surse judiciare, Georgescu a invocat dreptul la tăcere și a refuzat să dea declarații.