Victor Ponta dezvăluie culisele anulării proiectului pentru construirea REACTOARELOR 3 și 4: „Nu vindea nimeni România Chinei”

Publicat: 17 04. 2024, 15:01

This browser does not support the video element.

Într-o ediție transmisă live de Gândul, fostul premier al României, Victor Ponta a adus în prim-plan eforturile sale din 2013 de a dezvolta parteneriate strategice cu China în vederea intensificării relațiilor economice. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Ponta a subliniat că motivația sa a fost generată de modul în care alti lideri și-au consolidat relațiile cu China. În ciuda eforturilor sale de a promova colaborarea cu această țară, Ponta a recunoscut că progresele României în acest sens au fost minime. În special, proiectul său de a dezvolta reactoare nucleare 3 și 4 în țară nu s-a materializat.

„Știi de unde mi-a venit marea idee? N-a venit vreun chinez să-mi zică nimic. Nu. M-am uitat la Merkel care, o dată pe an, încărca un 747, Jumbo Jet, cu oameni de afaceri si mergea în China în fiecare an. Dupa care m-am uitat la americani unde primii 50 de CEO de la primele 50 de companii americane se duceau în China. Au fost și anul ăsta. I-a primit Xi Jinping. Și am zis: hai și noi.

Sigur că nu vindea nimeni România Chinei. Pur și simplu încercam. Ceaușescu a făcut două reactoare, 1 și 2. Eu încercam să le fac pe 3 și 4. 2013. Suntem în 2024. S-a făcut ceva? Zero. Păi a fost Orban și a anulat contractul că cica așa i-au zis americanii”, a afirmat Ponta.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”