O fostă directoare de închisoare dezvăluie ce se întâmplă înaintea unei execuții într-un penitenciar din Texas
Rodica Crăescu, fost director de penitenciar, a povestit că a vizitat o închisoare din Texas, SUA, unde erau aduși deținuți din alte penitenciare pentru a fi executați. Invitată în emisiunea „Martorii” , aceasta a descris procedura aplicată înaintea execuțiilor, de la cazarea condamnaților în celule speciale până la ultima masă, comandată în funcție de dorințele acestora. Urmăriți emisiunea pe YouTube.
Cum erau pregătiți condamnații înainte de execuție
Rodica Crăescu a vizitat un penitenciar din Texas destinat execuțiilor capitale. Condamnații erau transferați din alte închisori ale statului. Aceștia erau aduși cu o zi înainte și cazați lângă celula de execuție.
„Am văzut un astfel de penitenciar în Texas, unde am fost la o conferință timp de o săptămână. Acolo erau aduși deținuți din alte penitenciare din Texas pentru a fi executați”, a povestit fostul director de penitenciar.
Ultima masă era aleasă de condamnat
În relatarea sa, Rodica Crăescu a precizat că, în seara dinaintea execuției, condamnaților li se oferea posibilitatea de a alege ce doreau să mănânce. Mâncarea era comandată din oraș, în funcție de preferințele acestora.
„Deținutul, mi s-a explicat, era adus cu o zi înainte de execuție și cazat într-o zonă a închisorii cu celule special destinate acestui scop. Pe același coridor, unde se aflau patru sau cinci celule, exista și celula de execuție. Seara, i se oferea ultima masă, la alegerea sa. I se comanda din oraș absolut orice își dorea” , conchide Rodica Crăescu.