Mircea Hava, al șaselea mandat la Alba Iulia

Publicat: 06 06. 2016, 07:03
Actualizat: 06 06. 2016, 12:48

Mircea Hava a declarat,în cadrul unei conferințe de presă, că luni, la ora 3.00 dimineața, s-au numărat voturile în 32 din cele 50 de secții, el întrunind 62 la sută dintre voturile exprimate.

„Mare lucru nu o să se mai întâmple. E ceea ce estimam, peste 60 la sută. O să vedem dacă e 65 sau 60 la sută. Să știți că lucrul acesta nu mă interesează și nu o spun dintr-o falsă modestie”, a spus Hava.

La Consiliul Local Alba Iulia, PNL a obținut, potrivit aceleiași surse, 56 la sută din locurile de consilier, iar la Consiliul Județean Alba, 61 la sută din locurile de consilier.

„Mă interesează că am câștigat, mă interesează că politic suntem peste 50 la sută și că politic pe județ suntem peste 60 la sută”, a completat Hava.

Liderul PNL Alba a spus că pe locul doi, potrivit rezultatelor parțiale, se află Călin Potor (PSD) cu17%, pe locul trei, Mircea Trifu (independent), cu nouă la sută, iar pe locul patru, Ovidiu Jidveian (ALDE) cu cinci la sută.

Mircea Hava a câștigat, astfel, al șaselea mandat de primar al municipiului Alba Iulia. Acesta a mai fost edil și între anii 1991și 1992 și viceprimar între 1994 și 1996.

Hava a avut, duminică, șase contracandidați în competiția pentru primăria municipiului reședință de județ.