VIDEO | Petru Otu, istoric: „Averescu a încercat să schimbe năravurile politice ale românilor. A fost un general cu dorința de a fi om politic”

Publicat: 16 11. 2022, 06:10

This browser does not support the video element.

Petru Otu, istoric, a fost invitatul emisiunii Față în față cu Ion Cristoiu. Acesta spune că Alexandru Averescu, care a condus Armata a 2-a Română în timpul Primului Război Mondial, a vrut să schimbe năravurile politice ale românilor și avea idei care ieșeau din tiparul vremii respective. Urmăriți aici, integral, emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”.

„Averescu a fost un general cu dorința de a fi om politic. Rămâne în istorie în primul rând ca militar și mai puțin ca om politic. M-am apropiat de el datorită popularității lui imense. Mitul Averescu s-a născut în tranșeele Primului Război Mondial. Nu era foarte apropiat de soldați, dar avea o grijă foarte mare pentru viața de zi cu zi a soldaților. Avea o stăpânire de sine remarcabilă și avea idei care ieșeau din tiparul vremii respective, ceea ce îi nemulțumea pe unii din confrați”, a declarat istoricul Petru Otu.

Acesta a mai precizat că Averescu s-a uitat foarte mult la politică și s-a apropiat de partidul conservator, de Tache Ionescu, a coabitat cu ei și asta a stârnit mânia lui Ionel Brătianu.

„Cele mai rele lucruri i-au venit din partea politicii, pentru că el spunea că vrea să schimbe năravurile politice ale românilor. Averescu a avut o relație foarte bună cu regele Carol I, care l-a și pus Ministru de Război, unde a avut un rol important la potolirea răscoalelor țărănești din anul 1907, împreună cu I. C. Brătianu, care era ministru de Interne. Abilitatea lui de a coordona acțiunile a fost salutară pentru acel moment deosebit de grav în istoria României.”

Când a venit al primul Război Mondial, el era un Mesia al românilor, mai ales la sud și est de Carpați, consideră Petru Otu.

Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.