Avertisment. Numărul firmelor din HoReCa intrate în faliment a depășit un sfert și ar putea ajunge curând la o treime. Legea care le-ar putea sprijini este inaplicabilă

Publicat: 08 02. 2021, 16:18

În lipsa ajutoarelor de stat destinate sectorului de hoteluri, restaurante și catering (HoReCa), o treime din companii ar putea intra în scurt timp în faliment. Un sfert sunt deja în această ipostază, a declarat luni președintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor (HORA), Daniel Mischie, într-o conferinţă de presă.

Acesta dă vina pe faptul că  Ordonanța de Urgență nr. 224, destinată domeniului și aprobată în data de 4 decembrie, este inaplicabilă.

Actul prevede „unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum și privind unele măsuri fiscale”.

Publicată pe 31 decembrie în Monitorul Oficial, trebuia să aibă și un ghid de aplicare, în 30 de zile, astfel încât în termen de 60 de zile să poată aplica pentru finanțare companiile vizate.

„Din păcate, astăzi nu se întâmplă nimic şi se face o corecţie miercuri la această ordonanţă de Guvern. Sperăm că miercuri va fi votată. Dacă statul nu va promulga imediat ajutorul pentru HoReCa, şi aici mă refer la două săptămâni sau o lună, de la un sfert din industrie închisă vom merge spre o treime”, a spus Daniel Mischie.

În opinia sa, Guvernul are datoria să despăgubească sectorul de profil pentru că Guvernul a obligat operatorii să-și restricționeaze sau chiar închidă activitatea, pe fondul pandemiei. Procentul considerat just este de 20% din cifra de afaceri.

În plus, nu există un program de despăgubiri destinat sectorului HoReCa pentru anul curent, deși au trecut deja 40 de zile din acesta iar multe restricții sunt în continuare în vigoare.

Mischie susține că, în medie, fiecare unitate HoReCa a pierdut anul trecut mai bine de 120.000 de euro, din cauza restricțiilor.

Președintele HORA a insistat ca premierul Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, şi ministrul Economiei, Claudiu Năsui, să găsească o rezolvare ca 500 de milioane de euro să ajungă în cel mai scurt timp la antreprenori, în contul despăgubirilor de pe urma restricţiilor.

Conform datelor oferite de Mischie, ar fi vorba de un sprijin destinat unui număr de 400.000 de oameni care lucrează în industria de profil.