FISC: Micii contribuabili au timp până la 30 noiembrie să-și conecteze casele de marcat la sistemul ANAF. Restul trebuie să se conformeze până la 30 iunie

Publicat: 02 04. 2021, 17:38
Actualizat: 02 04. 2021, 18:11

Din 31 martie 2021, toți contribuabilii pot conecta aparatele de marcat fiscale la sistemul informatic al MF – ANAF, informează Ministerul Finanțelor. În următoarele trei luni, nu vor exista sancțiuni pentru neconectare, fiind acordat acest timp pentru ca toți comercianții să-și pună la punct chestiunile tehnice.

Conectarea caselor de marcat la sistemul informatic ANAF face parte nu doar din procesul de digitalizare al administrației fiscale, dar va contribui la creșterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul statului. Pe de altă parte, acest pas va veni în sprijinul contribuabililor, care nu vor mai fi nevoiți să depună lunar anumite declarații.

Calendarul de implementare a fost realizat în consultare cu asociațiile tehnicienilor de service, astfel încât toți contribuabilii vor putea conecta aparatele de marcat, fără a exista sancțiuni în următoarele trei luni.

Încurajez toți contribuabilii să se înscrie în Spațiul Privat Virtual (SPV) pentru a facilita procesul de conectare, a spus Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Operatorii economici care dețin aparate de marcat electronice fiscale instalate în zone deservite de rețele de comunicații au obligația să întreprindă demersurile necesare pentru conectarea acestora la sistemul informatic al MF-ANAF, se arată în informarea ministerului.

Pentru marii  contribuabili, termenul-limită de conectare pentru aparatele de marcat electronice fiscale este 30 iunie 2021. Contribuabilii mici și mijlocii se pot conecta până la 30 noiembrie 2021. Toate categoriile de contribuabili se pot conecta începând cu 31 martie.

Obținerea profilului de către distribuitorii autorizați și unitățile acreditate de service în vederea conectării aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic MF-ANAF se poate face prin intermediul contului creat în sistemul Spațiu Privat Virtual de către aceștia. Distribuitorii autorizați și unitățile acreditate de service pot descărca în bloc până la 1.000 de profiluri de conectare.