Gata cu ecranele decupate sau găurite. Un mare producător de smartphone-uri a lansat un model cu ECRAN pe toată partea frontală – GALERIE FOTO

Publicat: 10 04. 2019, 16:28

Acesta beneficiază de un design extrem de diferit față de ceea ce a oferit producătorul sud coreean în trecut, fiind echipat cu un mecanism motorizat de tip slider și cu o cameră foto rotativă care poate fi orientată atât spre față pentru selfie-uri, cât și spre spate pentru realizarea de fotografii și clipuri video.

 Galaxy A80 este un telefon pe care Samsung îl găsește reprezentativ pentru „era live”, adică era în care totul este înregistrat și publicat pe internet, sau chiar transmis în timp real, potrivit Go4it. Astfel, este necesară o cameră foto mai performantă, care să facă față cerințelor utilizatorilor. Întrucât de cele mai multe ori camere frontale nu sunt destul de performante, Samsung pare să fi decis să renunțe complet la aceasta, integrând un modul rotativ, care poate fi orientat în orice direcție.

Camera principală beneficiază de un senzor wide de 48 megapixeli cu diafragmă f/2.0, un senzor ultra-wide (123 grade) de 8 megapixeli și de un senzor TOF pentru calcularea distanței până la subiect, care poate fi folosit pentru a aplica efectul bokeh chiar și atunci când telefonul este folosit pentru filmare. Senzorul ToF nu oferă însă și recunoaștere facială avansată pentru autentificare.

Citește continuarea…