Top 3 griji: Cheltuielile neprevăzute, lipsa unui fond de urgență și pierderea locului de muncă sunt principalele îngrijorări financiare ale românilor

Publicat: 16 02. 2021, 15:53
Actualizat: 16 02. 2021, 15:56

Numărul persoanelor care economisesc de la o lună la alta a crescut, anul trecut față de 2019, cu opt procente, de la 16% la 24%, în timp ce segmentul din populație care acoperă strictul necesar traiului s-a menținut relativ similar în 2020 față de anul 2019, adică aproape jumătate din populație.

Sunt concluziile celui mai recent studiu Raiffeisen Bank, „Provocările financiare ale românilor”, realizat ca parte a programului de educație financiară Money Bistro.. Totodată, un număr semnificativ dintre români pare să își fi îmbunătățit situația financiară, procentul din populație care nu face față cheltuielilor zilnice scăzând de la 35% la 24%. Această evoluție se datorează în mare parte scăderii cheltuielilor zilnice în perioada carantinei, dar și a celor cu călătoriile.

Numărul persoanelor care se tem de pierderea locului de muncă s-a dublat, de la 11% cât era la începutul anului 2020, la 28% în 2021 și este menționată în topul situațiilor care pun în dificultate bugetul personal, alături de cheltuielile neprevăzute. Incertitudinea economică provocată de pandemie a făcut ca jumătate dintre români să aibă  o abordare mai precaută față de cheltuielile care nu erau necesare, 1 din 3 români a ales să își planifice bugetul lunar, iar 1 din 5 români a economisit  mai mult. 9% dintre respondenti au declarat ca  au hotarat să se înscrie la cursuri de educație financiară.

  • Numărul celor care declară că pot pune bani deoparte a crescut la 23.5%, cu aproape nouă procente mai mult decât la începutul anului trecut
  • Jumătate dintre români își pot acoperi nevoile financiare, dar nu reușesc să pună ceva deoparte
  • Cheltuielile neprevăzute, lipsa unui fond de urgență și frica de pierderea locului de muncă sunt principalele îngrijorări legate de veniturile financiare ale românilor
  • Platforma de educație financiară Money Bistro revine în 2021 într-un nou format, menit să răspundă nevoilor și dilemelor legate de finanțele personale

În acest contex social și economic, deloc simplu și previzibil, platforma online de educație financiară Money Bistro, proiect al Raiffeisen Bank, revine într-un format nou, menit să ofere soluții pentru principalele nevoi financiare și să-i sprijine pe români să-și îmbunătățească sănătatea financiară.

Până în prezent, cel de-al doilea sezon al serialului Money Bistro a avut peste 7 milioane de vizionări în online, dintre care 1.4 milioane de persoane au urmărit în întregime episoadele acestuia. În plus, de la lansarea programului, aproape 130.000 de vizitatori au descoperit articolele și pastilele financiare  pe www.moneybistro.ro.

Vom continua să oferim românilor, pe Money Bistro, un spațiu unde să aibă informații de încredere, utile și ușor de înțeles despre cum să-și gestioneze sau să-și crească veniturile și să ia decizii financiare corecte – Corina Vasile, director de Comunicare și Relații Publice la Raiffeisen Bank.

Raiffeisen Bank prezintă studiul „Provocările financiare ale românilor”*, realizat ca parte a programului de educație financiară Money Bistro, pentru al doilea an consecutiv. În această perioadă, marcată de probleme sanitare, dar și economice, românii economisesc mai mult și sunt preocupați de pierderea locului de muncă, relevă studiul realizat în perioada decembrie 2020-ianuarie 2021.

Raiffeisen Bank are peste 20 de ani de activitate pe piața bancară din România și peste 2,1 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are peste 4.900 de angajați, 340 de agenții în toată țara, 750 de ATM-uri, 373 de mașini multifuncționale (MFM-uri) și o retea de 24.000 de POS-uri.