Riscul major cu se va confrunta România în următorii 10 ani

Publicat: 02 02. 2016, 18:27
Actualizat: 05 07. 2016, 22:55

România și alte 10 țări dintre care unele cu o economie mult mai dezvoltată, ca Franța, Italia și Marea Britanie, se confruntă cu un risc ridicat de sustenabilitate a finanțelor publice. Comisia Europeană a anuțat că problema va persista chiar și după 10 ani de acum încolo deoarece, datoria publică a acestor state,  va continua să fie foarte mare.

În raportul privind sustenabilitatea fiscalității, organul executiv al Uniunii Europene a indicat că acestea sunt țările expuse la un risc ridicat al finanțelor publice: Belgia, Irlanda, Spania, Franța, Croația, Italia, Portugalia, România, Slovenia, Finlanda și Marea Britanie. Estimările se bazează pe previziuniile  macroeconomice făcute, în noiembrie, anul trecut, pentru toate cele 28 de state membre ale UE. Estimările Comisiei proiectează indicatorii economici cheie pentru viitorii doi ani. Raportul nu conține pentru moment recomandări, dar Comisia le va publica ulterior  pentru fiecare țară în parte.

În analiză nu sunt incluse Grecia sau Cipru, care sunt încă sub programele de ajutor financiar internațional. La polul opus, cei mai buni indicatori în ceea ce privește sustenabilitatea fiscală, cu un risc scăzut pe termen scurt, mediu și lung au Danemarca, Germania, Estonia, Letonia.