Scandal în Mexic: Președintele și soția sa stau într-o vilă de 7 milioane euro care aparține unei companii abonate la contracte din bani publici

Publicat: 13 11. 2014, 11:07
Actualizat: 20 03. 2019, 16:33

Presa mexicană susține că vila în care locuiesc președintele Enrique Pena Nieto și soția sa, fosta vedeta din telenovele, Angelica Rivera, ar aparține unei companii afiliate unui grup care a beneficiat de contracte fructuoase cu statul, inclusiv unul pentru construcția unei linii de tren de mare viteză, contract atribuit săptămâna trecută și anulat abrupt la scurt timp după, scrie Washington Post.

Articolul a fost publicat duminică de un jurnalist mexican proeminent și preluat de toată presa străină.

Într-un drept la replică, purtătorul de cuvânt al președintelui a precizat că prima doamnă ar fi contractat compania Ingenieria Inmobiliaria del Centro pentru a cumpăra imobilul în numele său, dar și că ea este cea care plătește investiția.

Vila ce se întinde pe o suprafață de circa 930 de metri pătrați a fost evaluată la circa 7 milioane de dolari.

Eduardo Sanchez, purtător de cuvânt al președintelui, susține că Rivera ar fi semnat la începutul anului 2012 un contract de cumpărare cu respectiva companie deoarece proprietatea se află în vecinătatea unei alte locuințe, planul primei domane fiind de a-și extinde casa.

Riviera ar fi plătit un avans de 30% cu aproape un an înainte ca Enrique Pena Nieto să fie ales președinte, din fonduri proprii, ratele fiind achitate tot din banii ei.

Săptămâna trecută luni, guvernul lui Pena Nieto a atribuit un contract de 3,7 miliarde de dolari pentru construcția unei linii de tren de mare viteză unui consorțiu de companii format din firme chineze și mexicane, printre care și Constructora Teya, parte a Grupului Higa, din care mai face parte și Ingenieria Inmobiliaria del Centro. Contractul a fost anulat joi, înainte de vizita președintelui mexican în China.