Secretar de stat MADR, la Gândul LIVE: Ministrul a cerut controlul rețelei care a primit laptele contaminat cu aflatoxină. De ce au hrănit fermierii animalele cu furaje mucegăite

Publicat: 11 03. 2013, 22:53
Actualizat: 20 03. 2019, 14:52

This browser does not support the video element.

Ministrul Daniel Constantin a dispus începerea controalelor pentru depistarea laptelui și a produselor din lapte contaminate cu aflatoxine, în eventualitatea în care acestea ar fi ajuns pe rafturile magazinelor din România, a declarat Achim Irimescu, secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în cadrul ediției de luni a Gândul LIVE.

Urmărește ediția integrală de luni a Gândul LIVE aici

„Până în prezent nu am avut date cu privire la punerea pe piață, în marile magazine, a laptelui contaminat. Sigur, se poate bănui că laptele a ajuns și în anumite magazine”, a spus Irimescu.

„Ministrul a cerut deja Autorității Veterinare să controleze și rețeaua care a primit laptele respectiv. Sunt convins că, dacă laptele a ajuns în comerț, a fost reținut și urmează a fi distrus”, a mai explicat secretarul de stat, adăugând că nu cunoaște numele lanțului de magazine în care ar fi putut să fie comercializat laptele ce conținea aflatoxine.

„Trebuie să înțelegem, Autoritatea Veterinară încearcă să protejeze producătorii nevinovați pentru că în momentul în care se aruncă o astfel de vină pe tot sectorul atunci este într-adevăr o problemă”, a explicat secretarul de stat la Gândul LIVE.

În legătură cu puținele informații care au fost furnizate în acest caz de către președintele Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Irimescu a ținut să sublinieze că poți fi un foarte bun profesionist fără a fi un bun comunicator și că cel mai important lucru este acela ca reprezentanții autorității să își îndeplinească atribuțiile.

Potrivit declarațiilor secretarului de stat, laptele și produsele din lapte pot conține aflatoxine în cazul în care animalele consumă furaje contaminate. El susține, de asemenea, că animalele au ajuns să fie hrănite cu furaje contaminate cu aflatoxine din cauza faptului că anul 2012 nu a fost unul foarte bun pentru agricultură.

„Aflatoxina rezultă în urma consumului furajelor depreciale, cele care au fost mucegăite. În condițiile în care anul trecut a fost un an foarte prost pentru agricultură, sectorul zootehnic s-a confruntat cu creșteri foarte mari ale prețurilor la furaje. În momentul în care au apărut furaje la un preț convenabil, sigur, toată lumea a încercat să cumpere mai ieftin”, a declarat Irimescu la Gândul LIVE.

„Nu este rea intenție. În opinia mea, multă lume nu este informată asupra pericolului utilizării furajelor. Nu vă închipuiți că sunt niște cantități foarte mari consumate, dar în momentul în care un consumator și-a imaginat că poate face un profit găsind furaje mai ieftine sigur că el le-a utilizat. Prea puțină lume știe despre aflatoxină”, a mai adăugat el.

Conform informațiilor făcute publice de către reprezentanții ANSVSA, aflatoxinele sunt toxine produse de sporii ciupercilor Aspergilus flavus și Aspergilus parasiticus, a căror dezvoltare poate să fie influențată de condițiile de depozitare ale cerealelor și ale plantelor. Ele cresc în medii umede, unde lipsește ventilația și unde temperaturile sunt ridicate.

Printre produsele care pot fi contaminate cu aflatoxine se numără semințele de oleoginoase, produsele secundare de la fabricarea uleiului (șrot, tărâțe), arahidele, cerealele, dar și produsele de origine animală, precum brânzeturile fermentate sau preparatele din carne.

În cazul în care furajele contaminate cu aflatoxină sunt consumate de către păsări sau de către animale, atunci acestea pot ajunge și în lapte, în produsele fabricate din lapte, în carne și în ouă.

Singurul mod prin care toxina poate fi distrusă, potrivit spuselor secretarului de stat în Ministrul Agriculturii, este prin arderea produselor contaminate.