SONDAJ. Va începe în acest an construcția autostrăzii Comarnic-Brașov?

Publicat: 15 01. 2015, 18:18
Actualizat: 23 08. 2015, 04:04

Costul total pentru construcție, operare și întreținere pe perioada concesiunii autostrăzii Comarnic-Brașov este cuprins între 51,5 milioane euro pe kilometru, în varianta fără credite, și 159,5 milioane euro pe kilometru.

Autostrada către munte, prima care ar urma să fie construită prin concesiune, ar depăși cu mult prețul per kilometrul al Autostrăzii Transilvania. Pentru aceasta, compania Bechtel a primit de la statul român un preț record de peste 20 de milioane de euro per kilometru.

Până pe 15 februarie, autoritățile vor trebui să decidă dacă vor semna sau nu contractul cu asocierea desemnată câștigătoare în urmă cu mai bine de un an, respectiv Vinci – Strabag-Aktor. Premierul Victor Ponta a cerut ministrului Transporturilor ca, până pe 15 februarie, să fie decisă semnarea contractului de construcție în concesiune a autostrăzii Comarnic-Brașov sau rezilierea procedurii, arătând că nu se mai poate aștepta, după o amânare de opt luni din cauza unei „declarații prostești” a fostului președinte Traian Băsescu.

„Până pe 15 februarie, trebuie să spunem companiilor care au câștigat prima fază a procedurii «semnăm» sau «nu semnăm», pentru că nu mai putem să stăm, am întâziat opt luni din cauza unei declarații prostești făcute de cineva care a zis că știe el că sunt fapte de corupție. O declarație prostească, pentru că a fost pur politică. Am întrebat structurile statului și nu există nicio faptă și nicio sesizare de corupție”, a spus marți premierul Ponta.

Premierul a precizat că, în cazul semnării contractului, construcția autostrăzii Comarnic-Brașov va începe pe 15 aprilie.