GÂNDUL FINANCIAR. Open banking. Ce aduce în plus integrarea serviciilor unui fintech

Publicat: 25 05. 2021, 20:00
Actualizat: 25 05. 2021, 20:06
Daniel Turbatu, CEO al fintech-ului Paysera, invitat al emisiunii GÂNDUL FINANCIAR

„Fintech-ul este acea companie nebancară care vine să rezolve două dintre cele mai importante resurse ale unei organizații: timpul și banii. Un fintech reușește să facă într-un timp mult mai redus ceea ce poate să facă foarte probabil și sistemul bancar, și în același timp să ajute la economisirea resurselor financiare ale organizației”, susține Daniel Turbatu, CEO al Paysera România, invitat al emisiunii GÂNDUL FINANCIAR.

Conceptul de open banking își face loc încet dar sigur pe piața serviciilor financiar-bancare, în contextul directivei europene PS2, care a deschis portița intrării furnizorilor de tip fintech. Cele două zone pe care le vor acoperi, deocamdată, se referă la inițierea plăților din afara zonei bancare clasice și acces la informațiile despre toate conturile și toate tranzacțiile într-un singur loc.

Prin serviciile de informare asupra conturilor, o companie/utilizator va putea accesa un singur sistem și acolo se vor putea centraliza toate conturile bancare și se va putea previziona inclusiv care va fi situația viitoare a conturilor, pe baza unor statistici, explică Daniel Turbatu, CEO al fintech-ului Paysera.

Fintech-urile pot oferi și servicii de inițiere a plăților, iar SmartPay este primul astfel de servicul autorizat de Banca Națională a României.

SmartPay oferă partenerilor de tip business opțiunea de a face plăți direct cont la cont, fără a mai fi nevoie de un card. „Estimăm ca până la finalul anului curent să avem între cinci și zece parteneri activi online care să ofere serviciu nostru”, a explicat, la GÂNDUL FINANCIAR, Alexandru Cociu, cofondator SmartFintech.

Un proces complex, cu standarde se securitate înalte

„Nu, nu vor dispărea băncile”, dă asigurări Daniel Turbatu, reprezentantul fintech-ului Paysera, înregistrat în Lituania.  Tot ce ține de integrarea cu băncile este făcut de către fintech, iar companiile care vor să beneficieze de serviciile fintech-ului fac o singură integrare.

„În momentul de față, atât ce face SmartPay, cât și Paysera este strict legat de conectările pe care aceste fintech-uri le facem cu băncile din România. E un proces foarte elaborat, foarte complex, unde standardele de securitate sunt foarte înalte”, a spus Daniel Turbatu.

Potrivit lui Daniel Turbatu, beneficiile integrării unui serviciu oferit de un fintech țin de bani și timp.

„O chestiune e legată de timpul de procesare a tranzacțiilor, pentru că printr-un serviciu de inițiere a plăților, o companie care a integrat un astfel de serviciu poate să își încaseze sumele provenind din vânzări în decurs de doar câteva ore, poate chiar în aceeași zi”, explică Daniel Turbatu.

Spre comparație, spune Daniel Turbatu, la plata cu cardul, dacă este făcută printr-un procesator de carduri, există comisionul procesarorului de card, care este destul de consistent, în timp ce prin folosirea serviciilor de inițiere plăți, costurile vor scădea datorită comisioanelor foarte favorabile. „Dat fiind că e o integrare foarte rapidă și dat fiind că un fintech nu are cheltuieli legate de sedii, de personal foarte, foarte numeros – lucru care se întâmplă în cazul băncilor – de aceea există posibilitatea de a reduce foarte mult comisioanele de procesare a plăților prin serviciul de inițiere plăți”, a explicat reprezentul fintech-ului Paysera.

Mai mult, siguranța tranzacției este dată nu numai de fintech-ul în sine, care trece printr-un proces foarte complicat în vederea licențierii, ci și de băncile unde metodele de autentificare biometrice sunt omniprezente, a completat Daniel Turbatu.

Cei doi invitați ai GÂNDUL FINANCIAR au detaliat mecanismele de accesare și funcționare a fintech-urilor.