GÂNDUL LIVE. Adrian Marinescu, medic infecționist: Este puțin probabil ca lucrurile să meargă prost. / Cred că în săptămânile următoare vom respecta calendarul relaxărilor

Publicat: 29 05. 2020, 13:44
Actualizat: 29 05. 2020, 13:59
Dr. Adrian Marinescu, intervenție la Gândul Live

Dr. Adrian Marinescu, medic primar în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, consideră că evoluția infecțiilor cu noul coronavirus va rămâne echilibrată în perioada imediat următoare, astfel încât să se poată continua relaxarea măsurilor restrictive pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

„Cred că e puțin probabil ca lucrurile să meargă prost, pentru că în ultimul timp au fost destul de mulți factori. Au fost destul de mulți cetățeni care au venit din afara României, chir din zone roșii, galbene. Plus, măsurile de relaxare, în orice țară au dus la o ușoară creștere. Cred că lucrurile vor rămâne echilibrate. Faptul că avem în jur de 200 de cazuri nu înseamnă o creștere importantă și sper să ne lămurim în următoarele două săptămâni”, a spus Adrian Marinescu, la Gândul Live.

„Cei mai mulți cetățeni respectă în mare parte aceste reguli”

„Dacă vom avea peste 200 de cazuri și o să vedem că avem, de la o săptămâna la alta, 250 sau chiar mai mult, situaței pe care nu o văd, totuși, probabilă, atunci ar fi un motiv să ne îngrijorăm. Eu cred, totuși, că echilibrul de până acum va rămâne, pentru că cei mai mulți cetățeni respectă în mare parte aceste reguli și, în plus, sunt și alți factori care ne ajută: factorii legați de climă – va fi cald, vremea e uscată, lucrurile astea ajută – astfel că eu cred că în săptămânile următoare vom respecta acel calendar al relaxărilor care urmează”, a precizat Adrian Marinescu.

Medicul a subliniat încă o dată importanța purtării măștii de protecție, nu numai pentru că este impusă de autorități, în spațiile închise, ci pentru că este benefică pentru protejarea în fața noului coronavirus.

191 de cazuri noi de infecție au fost confirmate în ultimele 24 de ore, conform raportării de vineri a Grupului de Comunicare Strategică.

Adrian Marinescu a precizat că din cei aproximativ 19.000 de cazuri confirmate, 13.000 sunt vindecați și sunt în curs de vindecare, iar numărul celor în terapie intensivă este destul de mic și în scădere.

Potrivit specialistului, în prezent nu există dovezi care să ateste că în România s-a manifestat o formă mai puțin agresivă a bolii, dar este cert că măsurile au fost luate, ca în toată Europa de Est, mai repede, pentru a limita extinderea infecțiilor cu noul coronavirus.

Ultimul bilanț al deceselor cauzate de coronavirus indică 1.240 de morți, informează Grupul de Comunicare Strategică.