Gândul LIVE. Adrian Minune, prea „mare” pentru o pandemie! Manelistul a dat o paranghelie în…bucătărie, la care au participat zeci de amici, printre care Jador și Costi Ioniță / Doar o „minune” îi scapă de amendă!

Publicat: 22 10. 2020, 13:59
Actualizat: 22 10. 2020, 14:01

This browser does not support the video element.

Manelistul Adrian Minune și artistul Costi Ioniță au petrecut serile trecute într-o casă, unde se aflau alte aproximativ 15 persoane. În locație se afla, se pare, și cântărețul Jador! Imagnile au fost postate pe TikTok.

Distanțarea și regulile de distanțare nu sunt de „nasul” fin al maneliștilor, care, de multe ori, se poartă ca niște adevărați „bombardieri”!

Așa a procedat și celebrul Adrian Minune, care împreună cu prietenul său Costi Ioniță, au dat o paranghelie în toată regula într-o locuință unde se aflau alte aproximativ 15 persoane.

Împreună au jucat, au cântat și au strigat de bucurie…în ciuda faptului că ne aflăm în plină pandemie

Cu ei se afla și cântărețul Jador, iar împreună au jucat, au cântat și au strigat de bucurie…în ciuda faptului că ne aflăm în plină pandemie. În București, de exemplu, s-a impus scenariul roșu, iar masca de protecție este obligatorie și în spațiile deschise, adică pe stradă, nu mai vorbim de cele închise…

În timp ce regulile se încală zilnic în țara noastră, numărul cazurilor de coronavirus crește alarmant, iar în fiecare zi înregistrăm un nou record!

Un nou record de cazuri

Până astăzi, 22 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 196.004 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 141.089 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.902 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.