GÂNDUL LIVE. Adrian Negrescu, consultant financiar: „Era de așteptat ca moneda națională să se deprecieze” / Creșterea de prețuri din România va fi oarecum temperată – VIDEO

Publicat: 10 03. 2021, 13:08
Actualizat: 10 03. 2021, 14:28

This browser does not support the video element.

Consultantul financiar Adrian Negrescu a explicat în cadrul ediției de miercuri, 10 martie, a emisiunii GÂNDUL LIVE, în ce situație se află economia româneasc în contextul în care leul s-a depreciat tot mai mult în fața euro în ultima perioadă. 

Adrian Negrescu susține că investitorii se tem că urmează al treilea val al pandemiei de coronavirus, care deja își arată efectele în anumite țări.

Adrian Negrescu, la Gândul Live: Cursul euro s-ar putea să continue să se deprecieze

„Era de așteptat ca moneda națională să se deprecieze. La fel se depreciază toată monedele din reiune. Nu este o sitțuaie specială în România. cursul euro reflectă situația din economia locală și economia mondială. Investitorii se tem că urmează al treilea val al pandemiei, care, iată, în țările occidentale își arată efectele. S-ar putea să ajungă și la noi și vedem deja o creștere a numărului de îmbolnăviri. Și își iau măsuri de precauție. Iar cursul euro s-ar putea să continue pe acest trend, să se deprecieze. Estimam încă de anul trecut că undeva în luna martie-aprilie, va ajunge spre 4,9 lei și undeva în luna mai, în funcție de evoluția pandemiei, să ajungem undeva la un nivel de 5 lei”, a explicat consultantul financiar.

Consultant financiar: „Trecem printr-un val de inflație pe care îl anticipam”

„Au crescut deja prețurile la carburanți și probabil vor continua să crească având în vedere cotațiile internaționale. Există o creștere a prețurilor la gaze, electricitatea s-a scumpit de asemenea. Trecem printr-un val de inflație pe care îl anticipam. Un val de inflație generat de îngrijorările privind economia la nivel internațional, dar și de faptul că se tipăresc foarte mulți bani.

Zilele trecute, Statele Unite a un lansat un program de finanțare de circa 1.900 de miliarde de dolari. Deci, practic, tipăresc bani. Uniunea Europeană, de asemenea, se pregătește să relanseze planul de 650 de miliarde euro. Vin foarte mulți bani în piață care la un moment dat trebuie să se traducă în ceva. Din păcate, se vor traduce în creșteri de prețuri, un moment pe care îl anticipam încă de anul trecut”, a mai susținut Adrian Negrescu la GÂNDUL LIVE.

Creșterea de prețuri, mai temperată în România

„Singura veste bună este că în România, având în vedere puterea de cumpărare redusă, această creștere de prețuri va fi oarecum mai temperată față de ceea ce vedem în afară. De ce? Pentru că nu poți trage foarte mult de această creștere de prețuri. E ca un elastic. La un moment dat s-ar putea să se rupă și te trezești că lumea nu mai cumpără, firmele nu mai achită serviciile, nu mai cumpără produse. Și astfel economia va continua să se blocheze. E o problemă mare având în vedere faptul că economia românească trăiește din consum”, a punctat specialistul.