GÂNDUL LIVE. Bătaie în parcarea unui mall din București. Printre cei implicați se numără și minori | VIDEO

Publicat: 25 11. 2020, 14:59
Actualizat: 26 11. 2020, 09:22

This browser does not support the video element.

Mai multe persoane au fost implicate într-o altercație în parcarea unui centru comercial din Capitală.

Potrivit Poliției, incidentul ar fi avut loc luni seara, când un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că a fost agresat de mai multe persoane.

Camerele de supraveghere din parcarea unui hypermarket din cartierul Titan, acolo unde s-a petrecut incidentul, au surprins mai mulți tineri în timp ce îl agresau pe bărbatul care a sunat la Poliție.

Unul dintre tinerii din imagini are asupra sa un cuțit, cu care pare că încearcă să îl rănească pe bărbat.

Momentan nu sunt clare motivele pentru care tinerii l-au agresat pe bărbat.

Persoanele au fost identificate

Potrivit Poliției, agresorii au fost identificați, aceștia având vârste cuprinse între 13 și 19 ani. În acest caz, polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„Cu privire la imaginile puse la dispoziție, vă aducem la cunoștință urmatoarele: Persoanele au fost identificate, au vârste cuprinse între 13 și 19 ani, și in cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Investigațiile au fost demarate în seara de 23.11.2020, Secția 11 Poliție fiind sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că a fost agresat, în timp ce se afla în parcarea unui complex comercial, după care unul dintre tineri i-ar fi înțepat una dintre anvelopele autoturismului. Cercetările sunt continuate de Secția 11 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3”, a informat Poliția după apariția în spațiul public a imaginilor.