GÂNDUL LIVE. Incendiu teribil izbucnit într-o comunitate de romi din Miercurea Ciuc. Cei rămăși fără adăpost au fost cazați în două săli de sport

Publicat: 08 01. 2021, 13:56

This browser does not support the video element.

Mai mulți romi au rămas fără case în urma unui incendiu cumplit care a izbucnit în cartierul Șumuleu, din Miercurea Ciuc. Cei care nu mai au un acoperiș deasupra capului vor fi cazați, provizoriu, în două săli de sport, potrivit anunțului făcut de Korodi Attila, primarul orașului. Imagini de la fața locului au fost difuzate la GÂNDUL LIVE.

Pentru a stinge incendiul, la fața locului s-au deplasat trei autospeciale, cu trei echipaje de pompieri, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita. Totodată, a fost nevoie și de prezența unui echipaj de jandarmerie, pentru asigurarea zonei.

Incendiu violent la locuinţele din comunitatea de romi, din Şumuleu 33, Miercurea Ciuc. S-au deplasat pentru intervenţie 3 echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu 3 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD”, a anunțat ISU Harghita.

Incendiu devastator în Mircurea Ciuc. Anunțul făcut de Korodi Attila, primarul orașului

Incendiul s-a manifestat cu flacără mare şi cu degajare de fum. Imaginile de la fața locului  fost difuzate în emisiunea GÂNDUL LIVE de vineri.

Organizăm să fie autobuze, probabil să eliberăm două săli de sport, sunt foarte mulţi oameni, nu vorbim de zeci de oameni, vorbim de mai mulţi. Vom vedea la sfârşit câţi sunt. Până la ora actuală, asigurăm prin pompieri localizarea focului, vin echipe de jandarmi să asigure ordinea de aici şi după aceea începem, încet-încet, să ducem oamenii. Acum pregătim cele două săli de sport”, a anunțat primarul orașului Miercurea Ciuc, Korodi Attila.