GÂNDUL LIVE. ÎPS Teodosie îi îndeamnă pe credincioși să vină la slujbă, în ciuda carantinei!

Publicat: 26 11. 2020, 14:01

This browser does not support the video element.

Chiar dacă în Constanța este carantină, iar Instanța n-a permis pelerinajul de la peștera Sfântului Andrei, Arhipesicopul Tomisului îi îndeamnă pe credincioși să meargă la slujbă. Imaginile au fost difuzate în emsiunea Gândul LIVE.

În ciuda restricților și a carantinei, Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să vină la slujbă!

ÎPS Teodosie a mers personal la tribunal pentru a pleda în favoarea pelerinajului de Sfântul Andrei

Arhiepiscopul Tomisului a mers personal la tribunal, ca să susțină că libertatea religioasă nu poate fi îngrădită nici în pandemie! ÎPS Teodosie vrea să obțină anularea măsurii care impune ca la pelerinaje să poată lua parte doar localnici.

Sărbătoarea Sf. Andrei din 30 noiembrie este marea miză a bisericii, scrie Digi24.ro, când mii de credincioși ar urma să stea la coadă la peștera în care se presupune că a stat apostolul. Instanța se va pronunța astăzi.

„Aceste restricții prin care creștinii nu au voie să intre în biserică nu sunt firești”

„Aceste restricții prin care creștinii nu au voie să intre în biserică nu sunt firești. Acest virus atacă mai ales plămânii. Noi vrem să îi îmbolnăvim de plămâni?! Eu simt nevoia să îi apăr, ca păstor îmi apăr turma acea cuvântătoare, oamenii de credință.

Orice om trebuie să aibă asigurată libertatea de exprimare, libertatea de credință. Nu facem niciun abuz, dimpotrivă, vrem să oprim niște exagerări, să nu le zic abuzuri, deși sunt, ca să putem să ne împlinim datele credinței noastre. Avem dreptul acesta”, a declarat ÎPS Teodosie.