GÂNDUL LIVE. Mihai Morar, noul editorialist Gândul: Întotdeauna gălăgioșii vor face foarte multe valuri. Eu cred că se poate trăi frumos și în cele mai grele perioade ale istoriei

Publicat: 07 07. 2020, 13:58
Actualizat: 07 07. 2020, 14:51

This browser does not support the video element.

Mihai Morar, care s-a alăturat echipei de editorialiști Gândul, a vorbit despre normalitatea respectării unor reguli, în antiteză cu manifestările „gălăgioase” care fac multe valuri în această perioadă. Se poate trăi frumos și în cele mai grele perioade ale istoriei, dacă ne găsim echilibrul, a spus jurnalistul Mihai Morar, într-o intervenție la Gândul Live.

„E o bucurie să fiu în echipa Gândul.ro și să-mi astern gândurile sau simțirile într-un editorial săptămânal și am început cu un articol pe care l-am publicat la miezul nopții, legat de noi, oamenii normali. Cred în continuare că suntem o majoritate fără a pretinde că dacă noi suntem o majoritate, noi suntem cei care avem dreptate. Mă refer la categoria care ar trebui să nu tacă în această perioadă”, a spus Mihai Morar la Gândul Live.

Noul editorialist Gândul.ro a comentat opinia lui Cheloo, care a instigat la nepurtarea măștilor în spațiile închise. Jurnalistul spune că atâta timp cât suntem cetățeni români, avem și drepturi și obligații:

Mihai Morar: Dacă suntem cetățeni români trebuie să ne raportăm la legile din țara asta

„Ai dat un exemplu mai devreme de o opinie foarte distribuită, despre adunatul morților cu buldozerele. Întotdeauna gălăgioșii, extremitățile vor face foarte multe valuri și nu mă miră numărul de share-uri. Și eu am dreptul să nu fiu de acord cu purtarea măștilor, dar dacă suntem cetățeni, avem și drepturi și obligații și trebuie să ne raportăm la legile din țara asta. Ce mă deranjează este că toți apostolii ăștia iau niște clișee și îl duc cu totul într-o altă zonă. Ei nu au argumente”, a declarat Morar la Gândul Live. 

Editorialistul spune că atâta timp cât ne găsim echilibrul, putem trăi frumos:

Mihai Morar: Trebuie să ne creăm un echilibru personal

„Eu cred că se poate trăi frumos și în cele mai grele perioade ale istoriei. Trebuie să ne creăm un echilibru personal. Pe termen lung, mesajele astea se vor întoarce împotriva lor. Valurile astea trec. Nu trebuie să-ți dorești să fii pe val. Chiar dacă nu ești într-o companie selectă precum Jador, Vulpița, sau cine mai e în tranding în perioada aceasta”, a declarat Mihai Morar.

Mihai Morar susține că cei care nu respectă regulile fac parte din minoritate. Jurnalistul care a fost recent pe litoral a văzut că cea mai mare parte a turiștilor se conformează regulilor de distanțare, iar hora de la Mamaia și înghesuiala din Vama Veche sunt cazuri izolate:

„Cei mai mulți oameni de pe litoral au respectat niște reguli. Așa cum sunt ele: bune, proaste, abuzive. Ce am văzut pe Vama Veche sau la Mamaia reprezintă o minoritate”, a declarat Mihai Morar la Gândul Live. 

În încheierea intervenției la Gândul Live, Mihai Morar spune că este mândrul de faptul că editorialul său a primit aprecieri și distribuiri: „Nu doar articolele cu morți în buldozere fac like-uri și share-uri”.