GÂNDUL MEU. Este absolut inexplicabil cum acest popor batjocorit, mințit și ignorat în ultimul hal, încă vă mai suportă și încă vă mai duce în spate

Publicat: 26 03. 2015, 08:27

A mai scăpat unul. Încet și sigur, corect aliniați, solidar întruniți, parlamentarii României, plătiți din bani publici, aleși în scopul de a reprezenta interesele cetățenilor, legitimează infracționalitatea. De astăzi e și mai primăvară, iar Dan Șova doarme liniștit în patul domniei sale pentru că, deși Senatul lui Alice în țara minunilor a votat pentru încuviințarea arestării, nu s-a putut, din păcate, lua în considerare votul, deoarece bunul Dumnezeu și grupul de rugăciune au făcut de nu s-a întrunit majoritatea (jumătate plus unu din numărul total al senatorilor). Spiritul legiuitor colectiv împăcat cu cele duhovnicești și-a împlinit menirea. Operațional, micile caste pentru meditație și mătănii sunt mai eficiente, pe alocuri, decât DNA și reprezintă, într-un stat de drept laic, filtrul perfect pentru potențialii locatari Rahova/Jilava & co. Ignori puterea divină, se ia în considerare votul majorității celor prezenți – a se vedea Andronescu, Udrea, Ariton, Mihăilescu. Bagi acatistul, mirul și prestezi la cele sfinte în mod regulat, se calculează jumătate plus unu din numărul total, auguri și toate gândurile bune pentru voi de la Camera Deputaților și Senat. Cred că Daniel nu și-a închipuit nici în visele lui cele mai îndrăznețe că monopolul ecleziastic va atinge cote ale transcendentalității atât de înalte încât să execute telepatic sarcini de partid întru mântuirea neamului.

Eu cred că ne considerați chiar niște proști. Cred că ați încălcat în mod flagrant Constituția – articolul 76, aliniatul 2 prevede că „Legile ordinare si hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră” și mai cred că ajunge cât ați ignorat, în mod deliberat, interesele și voința unor oameni de bună-credință care v-au ales și care vă plătesc în mod sistematic activitatea de paravan al penalilor și mană cerească pentru subiecții penibil lacrimogeni ai cererilor de arestare.

Dacă vreți momente de reculegere și împăcare cu sine, puteți, ulterior demisiei, merge acasă, la spovedit cu duhovnicul alocat, iar distinșii dumneavoastră colegi se pot orienta către micile lăcașuri de cult care funcționează, în mod firesc, pe lângă orice penitenciar respectabil. în Parlament nu se aplică litera dogmei. În Parlament se elaborează și se aplică litera legii și Constituția României, în Parlament trebuie dezbătute în mod neîntârziat legea votului electronic și prin corespondență, legea partidelor politice care să vă spargă monopolurile și modul discreționar de a dispune de voturi, legi ale învățământului și sănătății care zac incomplete în sertare de ani sau sunt modificate cu prevederi delirante precum non-obligativitatea bacalaureatului la examenul de admitere în facultate, tratarea în regim privat a anumitor pacienți în spitalele de stat și impozitarea șpăgilor.

Să facem o scurtă trecere în revistă a celor mântuiți prin imunitate: deputat PSD Vlad Cosma, deputat PSD Ion Stan, deputat PMP Florin Popescu, senator PSD Marius Isăilă, distinșii miniștri Victor Paul Dobre (PNL), Daniel Chițoiu (PNL), Varujan Vosganian (PNL), Laszlo Borbely (UDMR), Dan Șova (PSD) – cum procedați? Ca la intersecție, foarfecă din ambele părți? Păi nu e bine, că la miniștri PNL-ul conduce la puncte. Nu e bine, domnule prim-ministru, cine urmează din PSD ca să restabilească echilibrul infracționalității imunizate în statul de drept?

Chiar, ce mai faceți, vă merg toate bine? Salutări din diaspora. Cu ocazia apropierii sfintelor sărbători de Paște vom urmări cu interes pelerinajul USL la mânăstirile care au făcut posibile miracolul menținerii dvs. la guvernare după episodul votului din diaspora, miracolul invocării grupurilor de rugăciune drept pavăză divină a corupției, miracolul inerției unor oameni care încă vă mai înghit și vă lasă în continuare să faceți ce vreți, care nu ies în stradă să arunce cu borduri și jardiniere de 4000 de euro bucata după voi. Că ei le-au plătit. Încep să cred că mesajele de avertizare științifico-fantastice pe care le mai primesc, când și când, despre atacuri cu arme psihotronice, dispozitive de manipulare a maselor și halucinogene cu mir dispersate de agenți infiltrați BOR sunt cât se poate de adevărate. Altfel este inexplicabil, absolut inexplicabil cum acest popor batjocorit fără nici un fel de rețineri, mințit și ignorat în ultimul hal, încă vă mai suportă și încă vă mai duce în spate.

Ramona Strugariu este de profesie jurist, are un master în drept european și este manager al mai multor proiecte pe justiție, educație și integrare socială. Autor de poezie. În prezent, lucrează la departamentul lingvistic al Consiliului Britanic de la Bruxelles.