Narcis Avădănei, despre oameni, artă și libertăți în pandemie: ”La „lock” comanda!”
Poetul Narcis Avădănei scrie despre oameni și libertăți în pandemie. Cuvintele lui sunt ca un îndemn spre unitate, spre asumarea unor responsabilități.
”Cu ce ne luptăm? C-un invizibil dușman. Un ochi de undeva, atârnat de-o fantasmă, deasupra noastră. Ne lovește zi de zi, cu temeri, cu reguli, măști, durere și parcă masca pe care viața și-a pus-o acum este una a dezorganizării lucide. Ce-a făcut virusul din noi? Ei bine, dincolo de toată tragedia, ne-a dezumanizat. Ne-a despărțit în tabere existențiale și ne-a pus ștampile-n frunte, ca niște stigmatizați. Nu c-am fi fost prea bine înainte, dar urâciunea asta, pe care lumea și-a pus-o drept scut, este de-o nerușinare crasă și n-are niciun fundament în concret.
Păi, oameni buni, unde-i unitatea, unde-i puterea fiecăruia de-a pune umărul și de-a face ca întregul să nu mai fie fragmentat în particule? Știu că interesul este acela de-a ne diviza, dar chiar și așa, n-avem dreptul să ajungem direct la stadiul de primate, doar pentru că avem o patologică frică de moarte! Cred cu ardoare că situația asta, de-o tulburătoare gravitate, nu ia nici miros și nici gust, nici libertate și nici vieți, ia pur și simplu omenia din fiecare. Luptele-s interioare, dar nu pentru ca sufletul să răzbată, să-și redescopere atingerile, ci, dimpotrivă, să se afunde într-un hău al egoismului.
Oare ce văd eu de vreo opt luni încoace? Văd teorii conspiraționiste și lipsă de asumări. Văd răutate și-o nebuloasă bătălie pentru binele individual, aruncând ca pe-o cârpă stricată principiile, adevărul, realitatea și, de ce nu, sentimentele. Văd că nimănui, dar absolut nimănui nu-i mai pasă de artă, de statutul ei, de viețile comune ale fiecăruia.
Nu totul se rezumă la ce pui pe masă și la viață. Pâinea nu hrănește mintea, pâinea nu ține loc de vers, de teatru, de exprimare, de muzică, de interacțiune. Și posibilitatea de-a se realiza asta nu ține de vreo încălcare a normelor, ci doar de-o unitate, de-un fel comun de-a vedea lucrurile și a acționa. Eu stau și mă gândesc așa: scăpăm de virus, scăpăm de haos și-apoi ce? Vom trăi unii cu alții la fel, după tot ce ne facem zilnic, după fața aceasta reală pe care ne-o arată o situație de constrângere?
Se spune că oamenii-s oi, c-un profund spirit de turmă. Mereu am contracarat asta și-am spus că există rațiune și fundament, există un liber arbitru și-un bun simț general, care nu fac altceva decât să ne înalțe la un statut superior, un fel de „high-class”, cu mai multe stele Michelin. În zilele actuale, nu mai vezi asta, vezi doar o continuitate a unui comportament generalist, fără paranteze, fără gri, doar un alb și-un negru pline de vehemență. De ce să fim vehemenți cu ceva ce nu știm?
Nu se oprește nimic în loc acum! Asta nu mai vede nimeni. Totul merge mai departe, într-o nouă formă, iar destabilizarea nu are efecte asupra minții neapărat, ci a sufletului. Nesiguranța naște, fără doar și poate, monștri. Unii care ne vor mânca pe dedesubt și care vor da voie virusului să se instaleze.