Recenzia volumului ”Eu și președintele lor”, lansat de Ciprian Demeter: ”Președintele lor, problemele noastre”
Scriitorul politic este, poate, una dintre cele mai neînțelese și, în același timp, necesare forme de conștiință publică într-o societate care alunecă între apatie și deznădejde. Ciprian Demeter, autorul acestui volum tăios – „Eu și președintele lor” – își asumă o poziție rar întâlnită în peisajul public românesc: aceea de cronicar neînfricat al unei epoci dominate de vid instituțional și cinism prezidențial.
Prefața volumului este semnată de jurnalistul și analistul politic Dan Constantin, o voce cu greutate în presa românească, cunoscut pentru luciditatea analizei și rigoarea publicistică.
- Cu echilibru și fermitate, acesta conturează contextul editorial și curajul demersului autorului, subliniind valoarea acestei cărți ca document critic al unei epoci dominate de indiferență prezidențială și declin democratic.
- Prezența sa între paginile de început confirmă importanța și gravitatea subiectului abordat.
Cartea de față adună, cu o acuratețe de bisturiu, articolele publicate între 15 iunie 2018 și 7 ianuarie 2024, o perioadă în care România s-a afundat tot mai adânc în logica unui stat condus „pas cu pas” spre indiferență și derivă. Cuvintele lui Emil Cioran, care avertiza că un popor intră în decadență atunci când începe să se plictisească, devin aici o cheie de lectură a unei națiuni care s-a obișnuit periculos cu tăcerea, cu lentoarea și cu aroganța prezidențială.
O colecție de reflecții tăioase, scrise în timp real
Volumul nu este o monografie politică, nici o investigație juridică. Este o colecție de reflecții tăioase, scrise în timp real, despre eșecurile succesive ale lui Klaus Werner Iohannis, alegerile sale deconectate de realitate, mandatele în care statul a devenit o abstracție rece, iar cetățeanul, un element decorativ.
E de admirat curajul lui Ciprian Demeter: a scris despre președinte nu retrospectiv, nu din confortul amintirii, ci în timp ce acesta se afla la putere, o dovadă de verticalitate tot mai rară în presa și publicistica din România.
Sub penelul său critic, Cioran devine un partener de gândire
Titlurile articolelor sunt ele însele sugestii de lectură: Idiocracy, cu Iohannis și Orban în roluri centrale; Spar-Hanghelul Iohannis propăvăduind Apocalipsa; Klaus von Lurch de Sibiu; România Marelui Mut către cimitir, pas cu pas; Rădăcinile amare ale unei Românii educate de un navetist. Fiecare text conține o doză de ironie, o rafală de indignare, dar mai ales o luciditate necruțătoare.
În volumul Eu și președintele lor, Ciprian Demeter citează cu acuratețe devastatoare o frază celebră a lui Emil Cioran: „Un popor începe să decadă în clipa în care se plictisește.”
Nu este o simplă ornamentare intelectuală, ci un diagnostic pe care autorul îl aplică fără menajamente realității românești din timpul celor două mandate ale președintelui Klaus Iohannis.
Jurnalistul argumentează că România ultimilor ani a trăit într-o stare de apatie civică și eșec intelectual al conducerii, în care „plictiseala” a devenit o politică de stat. Sub penelul său critic, Cioran devine un partener de gândire, un reper moral într-o epocă de disoluție a simțului civic și al responsabilității.
„România are atâta noroc că nu mai are nevoie de politicieni.” Acest aforism amar al lui Petre P. Carp capătă o forță aproape profetică în paginile lui Ciprian Demeter, care folosește acest citat pentru a argumenta că, sub președintele Iohannis, clasa politică românească a atins un grad de inutilitate și vid de idei rar întâlnit chiar și în istoria noastră zbuciumată. Cu un stil tranșant, autorul nu doar invocă ironiile trecutului, ci le transformă în instrumente de înțeles al prezentului. Petre P. Carp, cu sarcasmul său nobil, pare să fi intuit esența unui stat funcționând din inerție, condus de absența ideii de conducere.
Autorul nu-l demontează doar pe Klaus Iohannis, dar și întreaga construcție care l-a făcut posibil
Prin aceste pagini, autorul nu-l demontează doar pe Klaus Iohannis, dar și întreaga construcție care l-a făcut posibil: o clasă politică aflată în eterna dilemă „cum îi alegem pe cei mai proști dintre cei proști”, o societate obosită, un stat în care ideea participării civice pare o pedeapsă, nu o virtute. Gândurile lui Platon – că una dintre pedepsele pentru refuzul de a participa la viața politică este aceea că ajungi condus de inferiorii tăi – par scrise pentru România acestor ani.
Ciprian Demeter nu scrie cu mânie, ci cu precizie. Nu cu ură, ci cu responsabilitate. „Eu și președintele lor” nu este o carte anti-Iohannis, ci o carte pro-realitate, pro-curaj, pro-conștiință.
Într-un moment în care Klaus Iohannis se pregătea să părăsească scena, iar moștenirea sa administrativă și politică continua să apese greu, acest volum devenea un document esențial pentru cei care nu vor să uite ce înseamnă tăcerea unei funcții care ar fi trebuit să fie vocea națiunii.
Scrisă cu ascuțimea unei satire politice și cu gravitatea unei confesiuni civice, cartea lui Ciprian Demeter ne obligă să ne uităm în oglindă și să ne întrebăm: cum de am ajuns aici și de ce am tăcut atâta timp?
RECOMANDAREA AUTORULUI: