Recomandare de carte. Viața și iubirea redate pătrunzător de realist în romanele Simonei Mihuțiu

Publicat: 03 09. 2020, 14:00

Când nu citim, aflăm despre noi cărți. Simona Mihuțiu ni s-a prezentat ca autor într-un interviu, iar acum am simțit poveștile ei odată cu recomandarea venită din partea Cristinei Apostol.

Literatura română contemporană, pe an ce trece, se mândrește cu autori valoroși, pregătiți să ne uimească cu apariții ce ung pe suflet. Constat cu uimire că le-aș găzdui operele cu mândrie în biblioteca mea. Unul dintre scriitorii extrem de apropiați sufletului meu este Simona Mihuțiu.

Primul său roman, „Fereastră spre mâine”, publicat în 2019 la editura Total Publishing, a adus cu el o poveste născută din dorința de a sublinia frumosul, povestea vie a unei iubiri prin renaștere și artă. Urmat anul acesta de romanul „Destinul, o jucărie stricatăla aceeași editură, scrierea aduce în prim plan o iubire matură, dar care poartă urmele trecutului. Aceste două cărți încheagă un roman complex, care îți răsfață setea de lectură și pe care nu îl lași din mână până la nota de final.

Cele două cărți pun bazele unei iubiri, dar și a destrămării acesteia, unei lumi bântuite de reproșuri și de jumătăți de măsură și creează praguri peste care trebuie să pășești sau să riști să te împiedici. O avem ca protagonistă pe Elvira, acea tânără care în primul volum m-a marcat prin suferința ei, mi-a deschis ochii la multe greșeli pe care le facem cât suntem tineri și, în special, cât de orbi suntem când furia și gelozia ne toarnă o realitate distorsionată. Pe Elvira din „Destinul, o jucărie stricatăo găsesc mai pregătită și mai coaptă, însă ce e cugetul atunci când inima îți e răscolită din adâncuri?… ce ți-e judecata când freamătul dorințelor îți dictează direcțiile? Ce e ziua când nopțile sunt scăldate în lacrimi?… ce e bucuria când nălucile trecutului mereu te războiesc? Ce e ziua de mâine fără de o împăcare cu demonii care te bântuie?

„În viață, însă, nu facem doar ceea ce este inteligent sau ceea ce așteaptă alții de la noi, nici măcar ceea ce așteptăm noi înșine de la propria persoană. Unele decizii le luăm mânați de instinct, de emoții pe care după aceea, conștient, le vom numi sentimente și ne vom chinui apoi să le găsim argumente logice. Sunt situații în viața fiecăruia în care apare o disjungere între gând și faptă, iar Elvira se găsea într-un astfel de moment încărcat de greutatea deciziei.”

Autoarea construiește fluent un univers întreg în care te contopești cu neprevăzutul, cu emoțiile de înstrăinare ale eroilor, cu frica lor, cu deznădejdea și nesiguranța. Scriitoarea reușește să te facă părtaș cu propriile emoții la amalgamul trăit de Elvira și toți ceilalți, ghidând curiozitatea la răsturnările de situații și la tabloul fin al realității. Romanele sunt parte din suflet, din dragostea pentru cititori și în cinstea iubirii care înnobilează. Aici veți putea vedea cum prima iubire nu se uită niciodată, într-o carte a cărei pulsație e vie, iar scriitoarea te invită să o asculți, să-i auzi pomparea emoției și să parcurgi, asemeni unui râu, adâncurile și întinderea.

Cărțile sunt scrise într-un stil realist, dat și de fundalul social post-revoluționar al vieții de la țară, îmbinat în a doua carte cu viața orășenească, cu secvențe desprinse din activitatea de medic și din sentimentalismul cotidian. Regăsim lacrimi și amărăciune, dar și mult umor, iubire, dar și scena vieții fără cortină, ceea ce face lectura să fie extrem de plăcută și ademenitoare.

„Elvira se gândea că, aparent, îți trebuia atât de puțin ca să te simți fericit, dar cât de mult era, totuși, și cât de greu de obținut. Lucruri simple îți pot aduce fericirea, dar în spatele lor este, de fapt, întreaga complexitate a vieții.”

Sfârșitul ultimei cărți este unul ce îți va lăsa plutind visele și așteptările, durerile și neprevăzutul, dorindu-ți involuntar să se continue povestea. Sper că autoarea ne va alina curiozitatea în scurt timp. Dacă ar fi să adun toate ideile într-o singură frază de final, aș spune că autoarea ne-a oferit o bucată din viață fără retușuri, fără rețineri, care lasă urme de neuitat în mintea cititorului.

Recenziile cărților „Fereastră spre mâine” și „Destinul, o jucărie stricată” pe blogul Vorbe pentru suflet.

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – online@gandul.ro , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.