Putin a transmis un MESAJ către Ucraina: ”Este absolut inacceptabil”

Publicat: 28 01. 2014, 11:34
Actualizat: 29 07. 2014, 20:02

Rusia nu va interveni în situația din Ucraina, unde confruntări violente între manifestanți proeuropeni și forțele de ordine s-au soldat cu cinci morți, a declarat joi purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, relatează AFP.

„Credem că nu avem dreptul să intervenim în afacerile interne ale Ucrainei în niciun mod. Este absolut inacceptabil să ne amestecăm în afacerile interne” ale altei țări, a declarat Dmitri Peskov într-un interviu publicat pe site-ul tabloidului Komsomolskaia Pravda.

Rusia este „convinsă” că autoritățile ucrainene „știu ceea ce este necesar să facă și vor găsi cea mai bună soluție pentru a aduce situația la normal și a restabili pacea”, a spus Peskov.

El a deplâns „ingerințe străine” în criza din țara vecină, „evidente” în opinia sa.

„Nu-i putem înțelege pe ambasadorii țărilor străine aflați la post la Kiev, care le spun autorităților din Ucraina ce să facă și de unde să-și retragă trupele și poliția”, a spus purtătorul de cuvânt, fără să ofere alte precizări.

„Bineînțeles că nu putem să aprobăm acest lucru, care ne procoavă indignarea”, a subliniat Peskov.

„Rusia și Ucraina sunt două țări surori”, „ni se face rău văzând ceea ce se petrece la Kiev”, capitala ucraineană, care este, începând de duminică, scena unor confruntări violente, a continuat el.

O fostă republică sovietică, Ucraina este afectată de două luni de o mișcare de contestare fără precedent a regimului, după decizia autorităților ucrainene de a renunța la o apropiere de UE, în favoarea Rusiei.

Adoptarea săptămâna trecută a unor legi controversate, care înăspresc în mod drastic sancțiunile aplicabile manifestanților, a relansat mobilizarea opoziției proeuropene, provocând confruntări de o violență fără precedent la Kiev.