Șerban Huidu află pe 7 februarie ce pedeapsă primește în cazul accidentului provocat în județul Brașov

Publicat: 26 02. 2013, 13:19
Actualizat: 30 07. 2014, 15:20

Șerban Huidu va afla pe 7 februarie ce pedeapsă primește pentru accidentul provocat în urmă cu doi ani în județul Brașov, în care și-au pierdut viața trei persoane. Joi, la Brașov, s-a judecat recursul în acest caz, instanța rămânând în pronunțare.

Președinta completului care judecă dosarul lui Șerban Huidu este Nicoleta Țînț, același magistrat care a decis eliberarea lui Cristian Cioacă sub control judiciar, după ce acesta fusese arestat în dosarul infracțiunii informatice legate de cazul dispariției Elodiei.

În ședința de astăzi, familiile victimelor care au făcut recurs la decizia inițială de 2,6 ani de închisoare cu suspendare, au cerut ca pedeapsa să reflecte gravitatea faptei. De asemenea, procurorii au cerut ca pedeapsa să fie cu executare sau, dacă nu, cu suspendare condiționată sub control judiciar.

Mai mult, procurorii care la judecata de fond au solicitat ca pedeapsa să fie spre minimum, acum au cerut chiar și obligarea prelevării de probe biologice pentru introducerea lui Huidu în baza de date a infractorilor, precum și interzicerea dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice.

Avocații lui Șerban Huidu au susținut că trimiterea lui Huidu la închisoare nu ar folosi nimănui, precizând că fostul realizator TV regretă cele întâmplate și „s-a căit în permanență”. Avocații au pledat pentru menținerea pedepsei cu suspendare primită de Huidu de la instanța de fond.