Masacru într-o fermă din Italia: 240.000 de pui de găină au murit asfixiați, după ce HOȚII de cupru au deconectat curentul electric

Publicat: 09 11. 2023, 11:46
Foto caracter ilustrativ / Pui de găină. Sursa foto: Profimedia

Masacru într-o fermă din Italia. Circa 240.000 de pui de găină au murit asfixiați, după ce hoții de cupru au deconectat curentul electric și au întrerupt alimentarea cu oxigen a păsărilor.

Hoții de cupru au provocat pagube uriașe la o fermă din zona rurală Jesi, din Italia, care este una dintre principalele mărci naționale din sectorul cărnii de pasăre și principalului producător de carne bio din Italia.

Suspecții au întrerupt curentul electric care alimenta sistemul de oxigenare într-unul dintre cele 16 adăposturi ale fermei și, astfel, sute de mii de pui au murit asfixiați. Au acționat într-o noapte și scopul lor principal era să fure cupru.

Carabinierii sunt pe urmele hoților

Ei și-au dus planul a bun sfârșit pentru că au reușit să fure mai multe cabluri din cupru, potrivit publicației Il Messaggero, citată de Observator News.

Carabinierii Companiei Jesi investighează cazul, coordonați de comandantul Elpidio Balsamo. Pentru a încerca să strângă cercul suspecților, oamenii legii vor verifica imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

Ferma unde s-a produs tragedia funcționează din 1965 și are mii de angajați.

Vă recomandăm să citiți și: