Accident feroviar violent în Polonia. Un tren lovește un camion blocat între bariere, la o trecere la nivel cu calea ferată
Un accident feroviar violent a avut loc în Polonia, după ce un tren de pasageri care circula pe ruta Gdynia Główna – Zielona Góra a lovit în plin semiremorca unui camion. Vehiculul de mare tonaj rămăsese blocat între barierele unei treceri la nivel cu calea ferată. Potrivit martorilor, bariera a fost ridicată înainte de vreme, iar camionul a intrat pe trecere.
Din rapoartele poliției poloneze reiese, însă, că șoferul camionului, în vârstă de 42 de ani, cetățean al Bosniei și Herțegovinei, a intrat pe calea ferată în momentul în care barierele au început să se coboare. Camionul cu semiremorcă a rămas blocat între barierele de trecere, iar câteva clipe mai târziu, trenul Intercity pe ruta Gdynia Główna – Zielona Góra a lovit semiremorca. Conform informațiilor disponibile, în tren se aflau aproximativ 250–300 de pasageri.
Martorii susțin, însă, că bariera a fost ridicată înainte de timp, iar camionul a intrat pe trecere chiar în fața trenului care se apropia. De altfel, așa arată și imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Barierele se ridică, câteva vehicule mici reușesc să treacă peste trecere, însă camionul, mai lent fiind, rămâne blocat între bariere. Șoferul încearcă să dea cu spatele, însă fără succes.
În urma accidentului, șoferul camionului și mecanicul de locomotivă au fost transportați la spital. După efectuarea examinărilor medicale, mecanicul de locomotivă a fost externat. Autoritățile au precizat că niciunul dintre pasagerii trenului nu a suferit leziuni, iar ambii șoferi erau sobri.
Presa poloneză mai precizează că martorii i-au făcut semn șoferului să spargă bariera și să părăsească trecerea la nivel cu calea ferată, însă acesta nu a încercat să facă acest lucru.
Accidentul a dus la paralizarea traficului pe linia feroviară care leagă Tczew de Gdańsk, care face parte din magistralele Varșovia – Tri-Oraș și Poznań – Bydgoszcz – Tri-Oraș.