AFP scrie despre dificultățile studenților români și bulgari în Marea Britanie, după suspendarea împrumuturilor

Publicat: 08 03. 2014, 15:58
Actualizat: 03 02. 2019, 01:53
Studenții români și bulgari se confruntă cu situații complexe în Marea Britanie, după suspedarea împrumuturilor lor de către Londra, o măsură pe care o consideră "discriminatorie", relatează AFP.

Stanimira a lipsit de la cursuri pentru că a rămas fără bani, Miglena a fost nevoită să aleagă între a mânca sau a merge la facultate.

„Sunt cu adevărat furioasă, studiile mele depind într-adevăr de acești bani”, mărturisește pentru AFP Stanimira Karaivanska, în vârstă de 19 ani, dintre care șapte ani i-a petrecut în Marea Britanie.

Din ianuarie, această studentă bulgară la universitatea Kingston din Londra nu mai primește o parte din împrumutul care îi asigură aproximativ 500 de lire sterline pe lună pentru chirie, transport și mâncare. „Am ratat cursuri pentru că nu pot plăti trenul și autobuzul pentru a merge la facultate”, respectiv 24 de euro dus-întors, afirmă ea.

Stanimira suportă, ca și alți studenți, o decizie a Guvernului britanic care s-a angajat într-o retorică antiimigrație în apropierea alegerilor europene. În noiembrie, acesta a anunțat suspendarea împrumuturilor pentru cheltuieli de întreținere pentru cei 7.400 de studenți români și bulgari. Motivul este „creșterea semnificativă” a numărului de tineri din aceste două țări.

Ulterior, Guvernul a anunțat că a extins măsurile pentru studenții din toată Uniunea Europeană, dar doar pentru cei înscriși la instituții private.

Potrivit Londrei, este vorba despre o „măsură de precauție”, timp pentru ca persoanele vizate să-și dovedească eligibilitatea pentru astfel de împrumuturi acordate studenților ce trăiesc de cel puțin trei ani în Marea Britanie și pe care aceștia trebuie să le ramburseze ulterior.

Miglena Zașeva și-a văzut, de asemenea, împrumutul suspendat în ianuarie. Această tânără de origine bulgară în vârstă de 23 de ani, sosită în 2010 în Marea Britanie, unde a lucrat în diverse locuri, a strâns fișe de plată, adeverințe de impozit, extrase de cont care să dovedească durata sejurului său. Documente pe care susține că le-a trimis deja în august pentru a beneficia de un împrumut anual de 6.500 de lire sterline. „Nu s-a făcut nimic, mi-au spus că nu este suficient”.

Ea și-a mărit numărul de ore lucrate ca recepționeră la o sală de gimnastică pentru a face față cheltuielilor. Dar acest lucru nu este suficiente. „La un moment dat a trebuit să aleg între a mânca și a mă deplasa”, mărturisește ea.

Studenta, care locuiește într-un spital dezafectat, supraviețuiește grație solidarității prietenilor săi, cărora le datorează până acum 600 de lire și nu își mai poate ajuta părinții, rămași în țară, cărora le trimitea 100 de lire în fiecare lună.

Autoritățile britanice „încearcă să ne împingă să ne abandonăm studiile”, apreciază Liliana Gabor, o studentă româncă la Icon College din Londra. „Cred că nu ne mai vor”, conchide această mamă celibatară.

În februarie, Bucureștiul a sesizat Comisia Europeană pentru a cere „clarificări privind conformitatea” deciziei britanice „cu acquis-ul comunitar”, apreciind că ar putea fi „discriminatorie față de cetățenii români”.

În opinia lui Ioan Stan, liderul Ligii studenților români din Marea Britanie, nu există îndoială: discriminarea este dovedită, deoarece Londra „nu vizează decât românii și bulgarii dintre cele 28 de naționalități din UE”, afirmă el.

Miglena crede același lucru: „În clasa mea dintre cei 100 de elevi, doar doi studenți, bulgari” au avut împrumuturile suspendate.

„Momentul ales de Londra este suspect”, adaugă Andrei, dezvăluind că decizia a intervenit cu două luni înainte de deschiderea pieței muncii pentru români și bulgari, care a alimentat în Marea Britanie temerile privind un val de imigranți.

Liliana a primit în cele din urmă un împrumut de 3.000 de lire sterline care îi fusese blocat. „Dar mă tem că într-o lună îmi vor îngheța din nou contul”. Pentru moment, ea ezită în a-și reduce numărul de ore lucrate ca femeie de serviciu la care a recurs pentru a-și întregi veniturile. „Voi vedea dacă pot jongla între muncă, facultate și copil”.

Miglena crede, de asemenea, că problemele sale nu s-au terminat încă. I s-a promis plata împrumutului blocat la sfârșitul lui februarie, dar lovitură de teatru: „Acum mi se spune că în două săptămâni cel puțin. Nu mai reușesc. Am de făcut o călătorie de studii în martie și dacă nu îmi pot plăti echipamentul, voi rata anul”.