Americanii au început pregătirile pentru trimiterea scutului antirachetă Aegis la Deveselu

Publicat: 16 02. 2014, 19:56
Actualizat: 17 07. 2014, 20:54

Potrivit site-ului DefenseNews.com, activitățile pentru demontarea primului sistem terestru Aegis au început de câteva zile la poligonul de testare al companiei Lockheed Martin din Moorestown, în New Jersey.

Toate componentele sistemului de interceptare și radarului vor fi urcate în 60 de containere care vor fi transportate în România. Instalația urmează să fie instalată și pornită în România, la Deveselu, peste un an.

„Ritmul de lucru este uimitor”, a declarat Nick Bucci, director responsabil de testele antirachetă la compania Lockheed Martin.

Sisteme Aegis adaptate pentru uz terestru (Aegis Ashore) urmează să fie instalate la baza de la Deveselu (România), până în 2018.

Prima dintre cele patru nave militare americane dotate cu sisteme antibalistice conectate la dispozitivul de interceptare al NATO a sosit pe 11 februarie în portul spaniol Rota, unde va fi staționată pentru apărarea Europei, anunță Alianța Nord-Atlantică. Potrivit AFP, nava USS Donald Cook, echipată cu interceptoare antirachetă de tip Aegis, a părăsit pe 31 ianuarie portul Norfolk din Statele Unite și a ajuns la baza navală spaniolă Rota, situată în sudul Spaniei, în apropierea Strâmtorii Gibraltar.

„Pentru prima dată, un distrugător al Forțelor Navale americane echipat cu sisteme antibalistice Aegis este staționat permanent în Europa”, a declarat marți secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. „Venirea acestei nave marchează o etapă suplimentară pentru NATO, pentru securitatea europeană și pentru cooperarea transatlantică”, adaugă Rasmussen. În afară de nava USS Donald Cook, în Portul Rota urmează să fie staționate încă trei distrugătoare americane.

Planul „Abordare adaptivă etapizată” prevede instalarea în Europa, până în 2020, a unor sisteme SM-3 pe platforme antirachetă Aegis și a unor dispozitive antibalistice terestre în România și Polonia.

Departamentul Apărării din SUA va solicita Congresului fonduri suplimentare în valoare de 4,5 miliarde de dolari, în următorii cinci ani, pentru consolidarea sistemului antibalistic, în contextul planului de reconfigurare a apărării antirachetă prin montarea unor interceptoare pe Coasta de Est. Departamentul american al Apărării a anunțat pe 1 februarie că va efectua studii privind impactul asupra mediului pentru eventuala construire a patru sisteme terestre antirachetă pe Coasta de Est a Statelor Unite, pe fondul recomandărilor de reconfigurare a dispozitivului de apărare. Michael Gilmore, director în cadrul Pentagonului responsabil de Teste operaționale și evaluarea dispozitivelor de apărare, a recomandat Agenției americane pentru Apărarea Antirachetă reconfigurarea dispozitivului antibalistic terestru, după o serie de teste eșuate din ultimii ani. Studiile privind impactul asupra mediului vor dura aproximativ 24 de luni, iar decizia privind construirea sistemelor antirachetă va fi luată în funcție de rezultate. Cele patru locații propuse sunt Fort Drum (statul New York), poligonul naval SERE (Portsmouth, statul Maine), Baza Ravenna (Ohio) și Baza Custer (statul Michigan).

Sistemul american de apărare antibalistică operează cu interceptoare terestre (fixe și mobile) și maritime, capabile să lanseze rachete pentru interceptarea unor dispozitive cu rază scurtă, medie și lungă de acțiune înainte de a intra în spațiul aerian și în zona teritorială a Statelor Unite. Cel puțin 13 sisteme terestre de interceptare antirachetă există pe Coasta de Vest a SUA, la Fort Greely (Alaska) și Vandenberg (California). Până în anul 2017, în vestul SUA vor exista în total 44 de rampe de interceptoare antirachetă.

Sistemul Aegis, instalat pe nave militare sau pe platforme maritime, are rolul de a intercepta rachete cu rază scurtă și medie de acțiune. În prezent, există cel puțin 24 de sisteme Aegis instalate pe nave militare americane, majoritatea patrulând în Oceanul Pacific. Tot sisteme Aegis urmează să fie utilizate în planul de creare a unui „scut antirachetă” NATO în Europa, scopul fiind contracararea amenințărilor reprezentate de țări precum Iranul. Sisteme Aegis adaptate pentru uz terestru (Aegis Ashore) urmează să fie instalate la baza de la Deveselu (România), până în 2018, și în Polonia. O altă componentă a sistemului antibalistic este sistemul terestru mobil de mare altitudine THAAD, instalat pe camioane militare.