Anunțul așteptat de toată lumea: ce decizie a luat Vladimir Putin în privința candidaturii pentru un nou mandat de președinte al Rusiei

Publicat: 06 12. 2017, 17:30

„Da, voi candida pentru funcția de președinte al Federației Ruse”, a declarat Vladimir Putin.

Rusia va organiza alegeri prezidențiale pe 18 martie 2018.

Vladimir Putin a exercitat două mandate de președinte al Rusiei în perioada 2000-2008, după care a fost prim-ministru, în intervalul 2008-2012, în timp ce președinte era Dmitri Medvedev.

Actualul mandat al președintelui Vladimir Putin a început în martie 2012 și se va încheia pe 7 mai 2018. Potrivit Constituției Rusiei, orice președinte are dreptul la cel mult două mandate consecutive, iar, după o pauză de un mandat, poate candida din nou. Practic, Vladimir Putin va putea obține un nou mandat, pentru perioada 2018-2024.

Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, peste 80% dintre cetățenii ruși susțin politicile lui Vladimir Putin.