Atac sălbatic în „jungla” din Calais. Imigranții s-au năpustit asupra unor jurnaliști olandezi

Publicat: 20 01. 2016, 08:45

This browser does not support the video element.

Jurnalista olandeză Maaike Engels filma alături de colegul ei, Teun Voeten, când trei imigranți tineri au atacat-o și au împins-o într-un cort, dorind să-i fure camera.

Engels a continuat să filmeze scena, pe măsură ce a încercat să scape de agresori, lovindu-l pe unul dintre ei, care a încercat să o atace cu un cuțit. În cele din urmă, atacatorii au fost goniți cu pietre de alți refugiați, care au sărit în ajutorul jurnaliștilor.

După incidentul neplăcut, Engels, care se afla în Franța pentru a realiza un documentar intitulat „Calais: Bine ai venit în junglă”, a scris pe Facebook: „În fiecare comunitate, alături de cei buni…trăiesc și imbecili”.

„Jungla nu face excepție de la regulă. Cred că traiul în aceste condiții deplorabile determină ca tinerii mai puțin ambițioși să devină infractori găinari, deoarece nu au un scop pentru care să lupte”, a scris Engels pe Facebook.

Engels a postat pe YouTube un clip video de 41 secunde, cu descrierea: „Am fost atacați cu un cuțit și un spray cu piper de trei imigranți”.

Între timp, autoritățile franceze au început să demoleze „jungla” din Calais, în care locuiau mii de refugiați. Aceștia vor fi mutați în locuințe sociale.