Australienii din Melbourne au ieșit din izolare, după 262 de zile. Este un nou record la nivel mondial

Publicat: 24 10. 2021, 07:45
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock

Lockdown-ul din Melbourne, impus din cauza pandemiei de COVID-19, s-a încheiat joi (21 octombrie) după 262 de zile, fiind cel mai lung din lume. Precedentul record la nivel mondial era deţinut de Buenos Aires (Argentina), cu 234 de zile de carantină.

Capitala statului Victoria a avut în timp 6 lockdown-uri din martie 2020, însumând 262 de zile de izolare (aproape nouă luni), scrie Mediafax, care citează presa australiană.

Pe măsură ce cazurile de COVID-19 continuă să crească în statul Victoria, rata de vaccinare cu două doze a ajuns la 70% la persoanele de peste 16 ani, pragul de la care urmează să înceapă ridicarea restricţiilor.

Pub-urile şi cafenelele pot avea 20 de clienţi complet vaccinaţi în interior şi 50 în aer liber, în timp ce frizerii pot permite intrarea a cinci clienţi. Măştile vor fi în continuare obligatorii atât în ​​interior, cât şi în exterior.

Australia şi-a abandonat abordarea „COVID-zero” şi îşi propune o strategie în care să trăiască cu virusul graţie unei rate mai mari de vaccinare, după ce ţara a fost afectată de un al treilea val de infecţii, în sud-estul ţării, la mijlocul lunii iunie.

Australia a înregistrat doar aproximativ 152.000 de cazuri şi 1.590 de decese, mult mai puţine decât multe ţări comparabile, în ciuda valului creat de varianta Delta în lume.