Billl Gates, lovitură pentru activiștii de mediu. Se dezice de schimbările climatice și îi îndeamnă pe bogătași să investească în alte domenii

Publicat: 30 10. 2025, 21:20
Actualizat: 30 10. 2025, 21:21
Billl Gates renunță la activismul de mediu. Îi îndeamnă pe bogătașii lumii să investească în alte domenii

Bill Gates, un susținător declarat al reducerii emisiilor de carbon, a transmis marți că marile companii ar trebui să-și direcționeze fondurile orientate către alte domenii, ci nu în lupta împotriva schimbărilor climatice.

Bill Gates a declarat că filantropii lumii ar putea să investească, mai degrabă, în domenii care se ocupă cu metode pentru prevenirea bolilor și a foametei.

„Schimbările climatice nu vor distruge omenirea”, a precizat Gates. „Eforturile anterioare care vizează atingerea zero emisii de carbon au făcut progrese reale”, a mai adăugat.

Fondatorul Microsoft a afirmat că finanțările anterioare în combaterea schimbărilor climatice au fost direcționate greșit și că prea mulți bani au fost investiți în eforturi costisitoare și discutabile.

Deși Gates a spus că investițiile în combaterea schimbărilor climatice trebuie să continue, el a susținut că reducerile bugetare ale președintelui Donald Trump la USAID ar putea afecta lupta împotriva foametei și a bolilor, care pot fi prevenite și care pun viața în pericol.

„Schimbările climatice, bolile și sărăcia sunt toate probleme majore”, a scris Gates. „Ar trebui să le abordăm proporțional cu suferința pe care o provoacă.”

Reducerile de finanțare ale administrației Trump, susține Gates, necesită o concentrare imediată și mai mare asupra investițiilor și resurselor pentru a sprijini aceste eforturi abandonate.

„Deși schimbările climatice vor avea consecințe grave – în special pentru oamenii din cele mai sărace țări – acestea nu vor duce la dispariția umanității.

Aceasta este o șansă de a ne concentra din nou asupra indicatorului care ar trebui să conteze chiar mai mult decât emisiile și schimbările de temperatură: îmbunătățirea vieții.

Scopul nostru principal ar trebui să fie prevenirea suferinței, în special pentru cei aflați în cele mai dificile condiții care trăiesc în cele mai sărace țări ale lumii.”