CDU a inițiat negocieri cu SPD pentru formarea guvernului GERMANIEI /Friedrich Merz s-a întâlnit cu Olaf Scholz
Friedrich Merz, liderul Uniunii Creștin-Democrate (CDU) și favorit să devină cancelar al Germaniei, s-a întâlnit marți, la Berlin, cu Olaf Scholz, cancelar în exercițiu și unul dintre liderii Partidului Social-Democrat (SPD), în cadrul discuțiilor exploratorii pentru formarea guvernului.
Cancelarul în funcție, Olaf Scholz, a discutat la sediul Guvernului cu potențialul cancelar, Friedrich Merz. Conform site-ului Tagesschau.de, discuțiile s-au referit la detaliile despre preluarea guvernării, iar, pentru Friedrich Merz, este vorba și despre consultări despre formarea guvernului prin negocieri cu SPD.
”Și Partidul Social-Democrat este supus presiunilor, iar noi, în calitatea de principale partide de centru, avem sarcina de a relansa democrația”, a afirmat, la rândul său, Markus Söder, liderul Uniunii Creștin-Sociale (CSU) și premier al landului Bavaria.
Principale teme politice sunt economia, imigrația, standardele electorale și, în primul rând, apărarea. Sunt necesare fonduri suplimentare, de aceea Uniunea Creștin-Democrată (CDU, centru-dreapta) și Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga) analizează posibilitatea relaxării plafonului de îndatorare suverană și modificarea Constituției.
CDU a câștigat scrutinul parlamentar din Germania cu 28,5% din voturi, iar pe locul al doilea s-a clasat partidul extremist Alternativă pentru Germania (cu 21%). În acest context, Friedrich Merz va avea nevoie de o coaliție cu SPD, care a obținut 16,5%, din voturi.
Olaf Scholz a semnalat că nu dorește nicio funcție în viitorul guvern și că ar prefera să fie doar membru al Bundestagului. Este posibil ca CDU să încerce să coopteze la guvernare și Alianța 90/Verzi, deși negocierile vor fi dure, ținând cont de divergențele doctrinare.
Foto: Profimedia
Video: Tagesschau.de
Citește și: